Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Piaţa agroalimentară, blocată de comercianţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 octombrie 2010 ·

Sucevenii care au firme în zona Pieţei Agroalimentare en-gros se plâng că o parte din comercianţi îşi vând produsele în afara locurilor special amenajate şi că parchează neregulamentar, blocând accesul spre propriile spaţii. Administratorii spun că traficul din zonă este un calvar în lunile septembrie şi octombrie, când piaţa este luată cu asalt de cumpărători şi, implicit, de producători.

Oamenii susţin că maşinile lor întârzie la comenzi sau clienţii ajung foarte greu la ei din cauza aglomeraţiei. Ei au făcut numeroase plângeri la Primăria Suceava, dar nu s-a rezolvat nimic. Producătorii îşi vând în continuare produsele nestingheriţi pe trotuare printre maşini.

Vând marfa mai repede

„Cei care avem societăţi în zonă am făcutplângere la Primăria Suceava pentru a fluidiza circulaţia. Sunt două luni în care nu se poate trece cu maşina pe aici. Durează foarte mult să ieşim cu maşinile din parcare. Am pierdut clienţi care au preferat să meargă la concurenţă pentru că la noi era strada aglomerată“, ne-a declarat Doru Drob, administrator la o firmă de lângă piaţă.

Drept răspuns la solicitarea afaceriştilor, şefii Primăriei au trimis pentru un timp câţiva poliţişti comunitari, dar aceştia nu stăteau permanent. „Când nu este poliţie, e dezastru. Dimineaţă şi seară este cea mai mare aglomeraţie“, a adăugat Doru Drob.

Cei care administrează piaţa spun că străzile învecinate nu ţin de competenţa lor. „Nu avem comercianţi care vând produse pe trotuarele din faţă. Cei pe care-i vedeţi sunt producători de la pieţele particulare. Noi avem amenajat un spaţiu în care pot intra 50 de maşini“, ne-a declarat Vasincu Vladimir, administratorul Pieţei Agroalimentare en-gros din Burdujeni.

Sucevenii care îşi vând produsele agricole direct din maşină, pe trotuar, spun că fac acest lucru pentru că marfa se cumpără

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°