Foto: Thinkstock Asociat, în mod tradiţional, apa­ri­ţiei plictiselii, căscatul pare a avea un rol biologic care, însă, până în pre­zent, nu a fost studiat în mod amănunţit de oamenii de ştiinţă.Dependenţå sezonalå. Cerce­tă­torii Universităţii Princeton au efectuat, recent, o serie de cercetări pentru a descoperi funcţia biologică a căscatului. Oamenii de ştiinţă au pornit de la premisa că, de obicei, căscatul este declanşat de variaţiile de temperatură la nivel cerebral şi are rolul de a „răci” creierul. Potri­vit studiului, frecvenţa cu care oamenii cască depinde de anotimp şi fiinţele umane prezintă o tendinţă „atenuată” de a comite respectivul gest atunci când temperatura mediului înconjurător o depăşeşte pe cea corporală. Autorii studiului, Andrew Gallup şi Omar Eldakar, sugerează faptul că frecvenţele diferite cu care oamenii cască se datorează schim­bării anotimpurilor. Ipoteza respectivă i-a condus pe savanţi la ideea că, în cazul oamenilor, căscatul poate reprezenta un procedeu pentru reglarea temperaturii la nivel cerebral. În urma cercetărilor, specialiştii au stabilit că subiecţii păreau predispuşi să caşte mai des iarna, spre deosebire de anotimpul estival, când temperatura mediului înconjurător o poate egala sau chiar depăşi pe cea corporală. Savanţii au ajuns la concluzia că temperaturile mai ridicate nu uşurează activitatea creierului supraîncălzit. Potrivit teoriei termoreglării prin intermediul căscatulului, creierul îşi poate păstra paramerii normali de funcţionare cu ajutorul unui schimb de căldură efectuat cu mediul exterior în timpul respectivului ges

„Fereastrå termicå”. Efectul de răcire produs de căscat rezultă din intensificarea fluxului sanguin care urcă spre creier ca urmare a „dilatării” spaţiului dintre fălci, precum şi schimbului de căldură cu mediul înconjurător, reali­zat printr-un proces invers, prin intermediul in