Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpărături pentru Sabău! Copos a pregătit deja banii pentru prima "ţintă" a "Moţului"

Publicat in Pro Sport, vineri 1 iunie 2012 ·

George Copos nu are antrenor, după ce Răzvan Lucescu l-a anunţat că din sezonul viitor va pleca în Qatar la El Jaish. Astfel, finanţatorul giuleştenilor se pregăteşte să facă transferurile menite să completeze lotul Rapidului pentru sezonul viitor.

Cele mai mari probleme ale feroviarilor se află în compartimentul defensiv, unde Ovidiu Burcă şi Glauber sunt la final de contract, iar Marcos Antonio se gândeşte să plece, deşi conducerea clubului i-a prelungit contractul unilateral. Astfel, un nume nou pe lista patronului rapidist este fundaşul Universităţii Cluj, Octavian Abrudan (28 de ani). Se pare că apărătorul "şepcilor roşii" a ajuns pe lista lui Copos la sugestia lui Ioan Ovidiu Sabău, unul dintre tehnicienii care au şanse să pregătească Rapidul din campionatul viitor. Deşi nu a semnat un contract cu gruparea feroviară, se zvoneşte că "Moţul" se ocupă de viitoarele transferuri ale giuleştenilor. Acesta îl cunoaşte foarte bine pe Abrudan, pe care l-a pregătit trei sezoane la Gloria Bistriţa, în perioada 2005 - 2008.

Dorit şi de "tata Jean" la Bistriţa

Fostul fundaş al Gloriei Bistriţa a trecut şi pe la Steaua unde a evoluat în sezonul 2010 - 2011. Acesta a prins doar şapte partide în tricoul roş-albastru, fiind trimis de Gigi Becali la Cluj, după ce a greşit în meciul cu Liverpool, din Europa League. De serviciile lui Abrudan s-a interesat şi Gloria Bistriţa, iar preţul pentru care acesta poate pleca de la Universitatea Cluj este de aproximativ 250.000 de euro.

STRATEGIE

Sabău în umbră, până pleacă oficial Răzvan

Din câte se pare, George Copos ezită special să prezinte un nou antrenor la Rapid, asta pentru că aşteaptă ca Răzvan Lucescu să semneze cu noua sa echipă. În spatele acestei strategii se află o clauză de 500.000 de euro pe care antrenorul trebuie să o plătescă dacă pleacă din Giuleşti înainte d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum o ora
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 6 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Tribunalul Bucureşti a dispus începerea procesului în dosarul în care fraţii Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol/ Aceştia au contestat decizia

News.ro acum 3 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, începerea procesului în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continuată, judecăto

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Conducta de transport al gazelor naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost lansată oficial. Ce înseamnă proiectul strategic pentru România

Gandul acum 57 minute
Ceremonia oficială de lansare a proiectului major de infrastructură Conducta de transport gaze naturale Țărmul Mării Negre-Podișor a fost organizată vineri, la Dragalina, județul Călărași, de operatorul național de transport al gazelor naturale, Tra

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum 2 ore
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 5 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

PSD: Anchetele penale produc dezastru în USR / Lovitură primită de Clotilde ARMAND chiar de la o colegă de partid

Gandul acum 3 ore
Social-democraţii acuză USR de ipocrizie și anunță că lupta anticorupție promovata de aceștia „și-a pierdut substanța”. Totodată, PSD a menționat cazul viceprimarului municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată d

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum o ora
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°