Şapte oameni au fost omorâţi şi 261 răniţi luni noapte, în Cairo, în urma confruntărilor violente dintre susţinătorii preşedintelui demis Mohamed Morsi, opozanţii acestuia şi forţele de ordine, a declarat marţi şeful Serviciului de Urgenţă din Egipt, citat de Reuters.
În aşteptarea unui guvern interimar, care ar trebui să fie anunţat marţi sau miercuri, Cairo a fost din nou scena unor violenţe inimaginabile. Doi oameni au fost ucişi în preajma unui pod din centrul Cairo, iar alţi cinci şi-au găsit sfârşitul în districtul Giza din capitala egipteană, a declarat Mohamed Sultan, şeful Serviciului de Urgenţă din Egipt.
Cinci persoane au fost ucise în cartierul Gizah (sud-vest de Cairo) şi alte două în sectorul Ramses, în apropiere de unul dintre principalele poduri peste Nil şi de piaţa Tahrir.
Cel puţin 22 de persoane au fost rănite pe podul 6 Octombrie şi pe strada Ramsis, a declarat Sultan pentru ediţia electronică a cotidianului „Al-Ahram”. Manifestanţii au denunţat pe Twitter folosirea a gazelor lacrimogene.
Potrivit agenţiei spaniole EFE, care citează Frăţia Musulmană, grupare aflată până de curând la putere şi susţinătoare ferventă a preşedintelui „mazilit” Morsi, cel puţin două persoane au fost ucise luni noapte în Cairo, iar alte 300 au fost rănite. Musulmanii lui Morsi au semnalat pe pagina lor web că au fost găsite cadavre în faţa unei moschei.
FOTO Twitter
Susţinătorii lui Morsi au încercat luni seară să blocheze o arteră principală, care străbate centrul capitalei egiptene. Potrivit „Al-Ahram”, opozanţii preşedintelui demis au aruncat cu butelii de gaz în simpatizanţii lui Morsi care strigau „paşnic, paşnic” şi „poliţiştii sunt criminali”.
Ministrul interimar de Interne spune că a trebuit să scoată forţele de ordine în stradă după ce manifestanţii au blocat traficul şi au atacat forţele de securitate. De asemen