Dragă Vasile, aş fi vrut să intru direct în arealul sud-american, aşa cum am promis şi aşa cum m-ai invitat chiar tu, însă nu mă pot stăpîni să nu-ţi mai trimit o copită, mai ales cînd văd că, oarecum, te stimulează intelectual. Dragul meu, oricît ai trimite-o tu la întors, munca nu este o noţiune relativă în spaţiul cultural. Nu. Un nu hotărît. Mai ales cînd e vorba despre doi oameni, doi intelectuali care recitesc sau citesc, produsele altor oameni care „au transpirat“ serios pentru a ne oferi subiectele acestor epistole. Kafka, în Jurnal, găsea două păcate capitale care pot duce la dezmembrarea lumii: graba şi lenea. Două păcate înrudite, dacă ne gîndim mai bine. La o primă vedere, ai putea spune că evreul nostru omite alte mari păcate sau, mai exact, trăsături de caracter, cum ar fi răutatea... Numai că unul dintre inamicii noştri preferaţi, Dostoievski, ne-a învăţat că răutate în stare pură nu poţi găsi. Am să-ţi propun un studiu de caz: o jurnalistă de la Revista 22 comentează romanul neterminat al lui Ioan Lăcustă, Replace all. Jurnalista vorbeşte mai mult despre postfaţa subsemnatului, care foloseşte într-un loc sintagma „metamorfoze ovidiene“. A fost de ajuns ca respectiva să urle din şapou că-l compar pe Lăcustă cu Ovidiu... Ce e asta? Lene, grabă, răutate? Ei bine, îi dau dreptate amicului Kafka şi subordonez reacţia lenei. De ce? Voyons: foarte puţini comentatori de pe scena culturală mioritică au tupeul de a spune exact ceea ce gîndesc, mai ales cînd autorul trăieşte. Se vor mulţumi cu reacţii călduţe, relative, precum conceptul de muncă pe care-l proslăveşti tu. Mult mai frecventă e înjunghierea pe laterală, contaminarea prin delegaţie. La aceeaşi jurnalistă găsim laude (în acelaşi articol) la adresa romanului Luminare, de acelaşi autor, care fi fost mult mai bun. Mai bun pentru că e mai organizat, are structură etc. Pe cînd Replace all duce pova