Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Record ruşinos pentru Adam Sandler

Publicat in Adevarul, luni 2 aprilie 2012 ·

Actorul american Adam Sandler şi filmul său „Jack and Jill“ au stabilit, duminică, un record pentru un tip de premii infame, câştigând 10 trofee Zmeura de Aur, care „recompensează“ cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

Reprezentanţii „The Golden Raspberry Foundation" au precizat că această comedie, în care Adam Sandler a fost producător, actor şi regizor, este primul film din istoria de 32 de ani a premiilor Zmeura de Aur care s-a impus la 10 categorii, inclusiv „cel mai prost actor“, „cea mai proastă actriţă“, „cel mai prost scenariu“ şi „cel mai prost lungmetraj“, precizează Mediafax.

În acest film, Sandler joacă rolul lui Jack, dar şi pe cel al surorii gemene a acestuia, Jill. Renumitul actor american Al Pacino a fost desemnat „cel mai prost actor în rol secundar“, pentru apariţia sa specială în filmul „Jack şi Jill“. Pacino a obţinut şi o nominalizare, la categoria „cel mai prost cuplu de pe ecran“, alături de colega sa de distribuţie, actriţa Katie Holmes.

Adam Sandler, în vârstă de 45 de ani, pe lângă premiile pentru „cel mai prost actor“, „cea mai proastă actriţă“ şi a făcut parte dintre artiştii premiaţi la categoria „cea mai proastă distribuţie“.

Câştigătorii premiilor au fost aleşi în urma celor 600 de voturi ale membrilor „Fundaţiei Zmeura de Aur“ şi au fost anunţaţi pe 1 aprilie, de Ziua Păcălelilor.

Data ceremoniei s-a schimbat faţă de anii anteriori, când infamele premii - care valorează fiecare doar câţiva dolari şi au formă de zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită - erau acordate cu o zi înainte de Oscaruri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 52 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 3 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 38 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

STS Serviciul de urgență Minivacanță cu mii de apeluri la 112, la nivel național

Ziua Constanta acum 49 minute
În perioada 1 – 6 mai a.c., la nivel național, operatorii STS au preluat și procesat 159.660 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Din totalul acestora, 59,11% (94.383) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agențiile

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°