Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isărescu: Clauzele abuzive sunt parte a contractelor semnate de clienţi, trebuie să şi le asume

Publicat in Gandul, miercuri 7 august 2013 ·

Clauzele abuzive reclamate de debitorii băncilor sunt cuprinse în contracte pe care clienţii le-au semnat şi pe care trebuie să şi le asume, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care a reluat totodată ideea că atât stabilitatea sistemului financiar-bancar, cât şi deponenţii trebuie protejaţi, scrie Mediafax.

"Clauzele abuzive sau neabuzive sunt contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Tot într-un stat de drept, când semnezi ceva îţi asumi. Faptul că nu am înţeles, nu am ştiut cum e cu riscul valutar este, să spunem, un argument", a afirmat Isărescu într-o conferinţă de presă.

El opinează că nu este de glumit cu depunerile pe care nouă milioane de români le au în sistemul bancar, reprezentând aproape jumătate din valoare PIB-ului.

"Băncile dau cu împrumut nu banii lor, ci banii deponenţilor. Băncile nu depun banii din depozite într-un seif de unde să îi scoată şi cu dobândă, ci împrumută cu mai multă sau mai puţină abilitate clienţilor. Aşa funcţionează băncile", a spus Isărescu.

Guvernatorul a amintit ca în România sunt puţine credite în franci elveţieni şi că situaţia României nu se compară cu cea a Ungariei.

"Eu bănuiesc, nu bănuiesc aiurea, persoane care în urmă cu câţiva ani stăteau ca o ciocănitoare, ne băteau la cap, ce avem cu creditarea în valută, de ce apărem de fiecare dată la televizor sau în presă şi avertizăm asupra creditării în valută acum vin să ne vorbească despre clauze abuzive. Vezi, Doamne, sunt persoane care n-au ştiut ce riscuri îşi asumă când au luat un credit în franci elveţieni", a afirmat Isărescu.

El a reiterat ideea că se caută un echilibru între deponenţi şi debitori pentru că există o relaţie între aceste două categorii, fiind puse "faţă în faţă" în bilanţul băncilor.

Guvernatorul spune că tot clienţii pun presiune pe clauzele abuzive, deşi le reclamă, când vor să a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 56 minute
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Furtuni cu grindină în mai multe județe din țară. Imagini cu bucățile de gheață care au afectat grădinile oamenilor

Libertatea acum 26 minute
Ploi torenţiale însoțite de grindină au afectat duminică mai multe județe din țară, în special pe cele din vest. Efectele vremii rele au fost surprinse de localnici în mai multe imagini distribuite pe reţelele.

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 47 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Acţiune a poliţiei israeliene într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită ca birou de Al Jazeera

Mediafax acum 3 ore
Poliţia israeliană a descins duminică într-o cameră de hotel din Ierusalim folosită de Al Jazeera ca birou de facto, în urma unei decizii a guvernului de la Tel Aviv de a închide operaţiunile locale ale postului de televiziune deţinut de Qatar, au d

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°