Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galamaz, între Meme şi Becali

Publicat in Adevarul, marți 6 septembrie 2011 ·

Gigi vrea să renunţe la fundaşul de 30 de ani pentru a-i face loc lui Chiricheş, în timp ce managerul şi-l doreşte în continuare. George Galamaz traversează o perioadă bună la Steaua. Stoperul a avut prestaţii bune în ultimul timp, ba, mai mult, a şi marcat primul gol din meciul tur cu ŢSKA Sofia.

Încântat de prestaţia fundaşilor centrali ai roş-albaştrilor din prima manşă cu fundaşii, Becali le-a promis lui Galamaz şi lui Iliev noi contracte. Totuşi, dacă Iliev va continua cel mai probabil şi din iarnă tot la Steaua, în privinţa jucătorului adus de la Urziceni, patronul clubului s-a răzgândit. Asta mai ales că roş-albaştrii mai au în lot încă doi fundaşi, Geraldo şi Gardoş, plus Martinovici, reprofilat pe postul de apărător dreapta.

Pe lângă ei, la sfârşitul turului de campionat, la Steaua va ajunge şi Vlad Chiricheş, noua speranţă a naţionalei. Astfel că Gigi îşi doreşte să schimbe stoperii şi îi va cere lui Levy să-i folosească mai des pe tinerii Chiricheş şi Florin Gardoş. Plecării lui Galamaz i se opune managerul Mihai Stoica, omul alături de care a colaborat şi la Urziceni. Meme îl apreciază foarte mult pe „Gala", insistând pe lângă patron să-i prelungească înţelegerea măcar pe încă un an.

A vrut să-l dea şi-n vară

Latifundiarul nu este cel mai mare fan al fundaşului de 30 de ani. În sezonul trecut, Gigi l-a criticat des pe Galamaz, iar în vară chiar a încercat să scape de el. Becali spera la momentul respectiv să-l dea pe George la pachet cu Marius Bilaşco, transferat la Tianjin Teda. „Dacă mai iau un fundaş, îl dau şi pe Galamaz fără nicio problemă", a declarat patronul Stelei la vremea respectivă.

În cele din urmă, înţelegerea a picat. În iarnă însă, el ar putea ajunge la Astra, acolo unde este dorit de finanţatorul Ioan Niculae, sau chiar în China, la echipa lui Bilaşco.

15 meciuri a evoluat până acum Galamaz în tricoul S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 58 minute
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 47 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°