Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşovenii calcă totul

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 5 iunie 2009 ·

Runda a doua a turneului final al campionatului juniorilor I la handbal a adus formaţiei de sub Tâmpa o nouă victorie la scor, care-i consolidează prima poziţie în clasament. Extrem Baia Mare, care se anunţa principala contracandidată la titlu, a pierdut în faţa formaţiei reşiţene, iar echipa Liceului Traian Vuia se anunţă un adversar puternic, pe care braşovenii îl vor înfrunta imediat după ziua de pauză. Făgărăşenii au avut două momente deosebite: o primă repriză bună, în care au condus permanent formaţia din Călăraşi, şi o cădere inexplicabilă la începutul reprizei secunde, când, în câteva minute, adversarii au revenit şi au preluat conducerea. Cu un final mai bun, elevii lui M. Şerban au obţinut un egal.

Rom Cri – LPS Buzău 45-24 (26-13)

Rom Cri: Alexandru Duran (Radu Balasz) – Răzvan Farcaş 9, Alex Farcaş 8, Florin Baican 5, Alexandru Cristolovean 4, Eduard Scripnic 5, Silvian Amihăesii 3, Răzvan Scalco 2, Bogdan Rău 2, Sorin Buftea 2, Bogdan Botond 2, Georgică Cântec 2, Rareş Cojocaru 1. Antrenor: Răzvan Caba.

O partidă comodă pentru braşoveni, care, ca şi în etapa precedentă, au folosit câte o echipă pentru fiecare repriză. Mâine, Rom Cri va disputa partida cu Liceul din Reşiţa, în care va fi desemnată campioana ţării.

CSS Făgăraş – CSS Triumf Călăraşi

36-36 (19-15)

CSS Făgăraş: Andre Vijoli (Iulian Cionoiu, Radu Ivana) – Emanuel Ramba 13, Răzvan Mateoniu 12, Marian Călina 5, Daniel Bera 4, Mihai Continghiu 1, Dan Metea 1, Ciprian Brâncoveanu, Alex Mateiaş, Adrian Bădilă, Dragoş Mândroc, Drăgan Bujoreanu. Antrenor: Marcel Şerban.

Liceul Tr. Vuia Reşiţa –

Extrem Baia Mare 29-22 (16-13) Runda a doua a turneului final al campionatului juniorilor I la handbal a adus formaţiei de sub Tâmpa o nouă victorie la scor, care-i consolidează prima poziţie în clasament. Extrem Baia Mare, care se anunţa principala contracandi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 50 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 58 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°