Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadourile cele mai râvnite au multe carate

Publicat in Adevarul, luni 28 decembrie 2009 · ·

Podoabele din metale preţioase, cu sau fără pietre, sunt oferite în funcţie de statutul social, dar şi de personalitatea celui care primeşte darul.

În perioada Sărbătorilor, aproape o cincime din români au declarat că intenţionează să cumpere bijuterii şi ceasuri pentru a le oferi cadou celor dragi, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Mednet Marke-ting Research Center.

Mai citiţi şi:

Brandurile care-i răsfaţă pe milionari

Telefoane suflate în aur, cadou pentru pretenţiosi

„Cel mai bine se vând bijuteriile de marcă cu încărcătură maximă în design, în material şi care au valoare ca investiţie. Aici putem trece diamantele", spune Andreea Loukas, directorul general al grupului Micri Gold Bijuterii. Ea arată că în perioada Sărbătorilor de iarnă, a Paştelui, precum şi de 1 şi de 8 martie vânzările de bijuterii cresc considerabil.

„Foame de aur"

Specialiştii observă că, de câţiva ani, în România a apărut cererea pentru bijuterii de calitate, bijuterii unicat şi bijuterii de autor. În opinia lui Karl Heinz, preşedintele Patronatului Bijutierilor din România, această evoluţie este una firească, „deoarece comunismul le-a produs consumatorilor o adevărată foame de aur".

„La început, aceasta a fost potolită de cantitate, iar acum urmează calitatea şi unicitatea. Putem spune că abia acum începe dezvoltarea unei culturi de purtare a bijuteriei", mai spune Heinz.

Specialistul precizează că mentalitatea extrovertită a românilor, comparativ cu a altor naţiuni, reprezintă unul dintre motivele pentru care aceştia sunt deschişi către bijuterii. Un alt motiv, deloc de ignorat, al orientării românilor către achiziţia de bijuterii este şi criza economică.

„Criza a schimbat preferinţele multor consumatori români de produse de lux. Aceştia se orientează spre bijuterii care au atrib

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 20 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°