Conceput ca parte a proiectului „Teatrul Modern – Mijloace multimedia“, demarat de Teatru 74 la începutul anului 2012, realizat cu finanţare europeană şi derulat pe parcursul a 23 de luni, alături de Universitatea de Arte din Tîrgu-Mureş, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu şi Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, spectacolul montat de Cristi Juncu porneşte de la titlul scriiturii lui Vîrîpaev pentru a se juca puţin cu iluzia (atît cea a creatorului, cît şi cea a consumatorului). Textul vorbeşte despre existenţa (iluzorie?) a iubirii, ridicînd următoarea întrebare: dragostea există doar dacă este reciprocă sau ea se manifestă şi în lipsa reciprocităţii? În plus, unul dintre personaje trăieşte, conform propriilor confesiuni, toată viaţa cu impresia că în univers există o constantă, iar atunci cînd descoperă (sau crede că descoperă) lipsa constantei, singura soluţie este sinuciderea. Pe scurt, două cupluri se află mereu în căutare de confirmări şi reconfirmări ale propriilor existenţe şi sentimente, îşi amestecă şi-şi interpretează eronat (sau nu, ci doar îşi închipuie că o fac) propriile simţiri şi reacţii. Şi toate acestea sînt expuse într-un text viu, care te absoarbe în interiorul lui şi care este foarte bine transpus în limba română de către Bogdan Budeş. Provocarea jocului cu iluzia este preluată de către Cristi Juncu în construcţia spectacolului: actorii stau în jurul unui foc de tabără creat din hîrtii mototolite şi lumini corespunzătoare, restul spaţiului este cufundat în întuneric (urmează o noapte de poveşti), iar cîntecul greierilor e pornit chiar de către povestitori de pe telefoanele lor mobile. Cei patru actori/performeri, aşezaţi aşadar turceşte pe lîngă foc, se comportă foarte familiar şi prieteneşte între ei, adresîndu-se în acelaşi fel şi publicului (cunoscuţilor din public) la intrarea în sală, reducînd astfel distanţa din