Adina Milac este imobilizată într-un scaun cu rotile. Dar, mai ales, este doctor în fizică, are studii postdoctorale în America, iar acum cercetează la Institutul de Biochimie al Academiei Române.

Adina Milac e o mână de femeie înghesuită într-un scaun cu rotile, şi, uite, ne zâmbeşte - este un zâmbet serios, dar oricum un zâmbet. „Nu vreau să scrieţi despre mine, ce să scrieţi despre mine? Vreau să scrieţi despre problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi!". Am zis şi noi că aşa vom face, dar cum să nu scriem despre tine, Adina?

Luni va împlini 38 de ani. Şi în aceşti 38 de ani a reuşit să-şi facă un nume în ştiinţă. Dacă am avea timp, ne-ar vorbi ore în şir, ca un cercetător, aşa, ca un om cu studii postodoctorale serioase în America, folosind cuvinte complexe, pe care noi nici nu le cunoaştem.

Abia ne îngăduim acest scurt recurs la istorie: când s-a născut Adina Milac era 1974, România era a lui Ceauşescu şi mărşăluia spre comunism, şi în acest marş nu era loc pentru persoane cu handicap. Aici era raiul, şi cine a pomenit îngeri fără aripi?

Melodramele, pe verticală

Medicii i-au pus repede Adinei un diagnostic - distrofie musculară -, dar acum, când lucrează şi ea în domeniu, înţelege că acest diagnostic a fost ales fiindcă era vast şi nu ştiau de fapt ce are. N-au aflat niciodată. A făcut gimnastică de recuperare ani de zile, câteva ore pe zi, dar de recuperat n-a recuperat niciodată nimic. Adina Milac nu poate să meargă, dar nu ştie ce are, nimeni nu ştie ce are. Destinul?

Părinţii au divorţat când ea era preşcolară. Să nu uităm ce avem până acum: o mamă singură, un copil cu foarte mari probleme şi o societate absurdă care se crede perfectă şi care refuză să creadă, în perfecţiunea ei închipuită, că aşa ceva este posibil.

Mama Adinei Milac, profesoară de fizică, are ceva di