Inventarea aparatului care imortalizează chipuri, gesturi, atitudini şi mişcări a fost începutul sfârşitului pentru intimitate. Acesta pare a fi mesajul inteligentei expoziţii de fotografie de la Tate Modern din Londra, intitulată „Exposed: Voyeurism, Surveillance and the Camera“.
Deloc întâmplător, acest eveniment expoziţional de mare impact asupra iubitorilor de artă are loc în capitala Marii Britanii, oraş în care intimitatea a devenit o noţiune teoretică şi din cauza luptei împotriva terorismului.
Cele peste 250 de imagini fotografice expuse în mai multe săli de la Tate Modern pun în lumină dominaţia exercitată de „ochiul" care vede tot, adică aparatul de fotografiat (de la formele lui rudimentare până la cele mai avansate tehnologic), asupra obiectului imaginii surprinse de cele mai multe ori pe furiş, imortalizând oameni în ipostaze din viaţa privată.
Concepută pe interogaţiile „cine se uită la cine şi de ce?", expoziţia organizată în colaborare cu Muzeul de Artă Modernă din San Francisco îi arată vizitatorului relaţia ambiguă, etic şi estetic, dintre privitor şi privit, punându-l în faţa unor imagini care provoacă toată gama de reacţii prevăzute în fiinţa umană: de la încântare la repulsie, de la râs la plâns, de la indiferenţă la şoc.
Demitizarea intimităţii
Alcătuind un discurs cu o pronunţată dimensiune antropologică, fotografiile de la Tate Modern sunt grupate în cinci secţiuni: „Fotograful nevăzut", „Voyeurism şi dorinţă", „Celebritate şi privire publică", „Martor la violenţă şi supraveghere".
Instantaneele le aparţin unor artişti-fotografi renumiţi, printre care Weegee, Brassaï, Henri Cartier-Bresson, Man Ray, Nick Ut, Guy Bourdin, Nan Goldin, Harry Callahan sau Shizuka Yakomizo. Remarcabil este că lor li se alătură instantanee alese din portofoliile câtorva fotoreporteri şi ale unor anonimi ai aparatului de fotog