Cu mulţi ani în urmă, unul dintre jocurile preferate de copii era imitarea ţiganilor care strângeau sticle şi borcane goale, pe vremea când foarte mulţi oameni locuiau în case la curte, pe străzi asfaltate cu piatră de râu şi straturi multicolore de flori la porţi.
Ţiganii, purtând pe umerii încovoiaţi saci imenşi în care te minunai cum de încăpeau atâtea sticle şi borcane, aveau un slogan: "Stiiiiiicli şi borcan cumpăăăr!" Sloganul, strigat după talentul cumpărătorului, făcea deliciul copiilor şi atrăgea gospodinele care doreau să scape de borcanele goale şi sticlele murdare de ulei. Contra unor sume derizorii, cumpărătorii încărcau sacii şi apoi îi depozitau în căruţele trase de cai slăbănogi, care-i însoţeau la mică distanţă. Chivuţele care strigau şi băteau din poartă în poartă se milogeau şi pentru "ceva de îmbrăcat la copil" ori pentru "o bucată de slănină sau ceva untură, dacă aveţi, coniţă?". Primeau chiar şi plăpumi obosite, îmbrăcăminte veche sau demodată.
În timp, jocul "de-a sticle goale" s-a transformat în coşmar. Au apărut cei "3R", adică: Recuperare, Reciclare, Refolosire. Urmarea? Ţiganii nu mai aveau obiect al muncii şi nici câştig, ba erau chiar fugăriţi şi amendaţi de miliţieni, iar sarcina celor "3R" a căzut pe cadrele didactice! Cum? Simplu. Toţi copiii erau obligaţi să aducă la şcoală un anumit număr de sticle şi borcane nevătămate, bine spălate, fără etichete, numai bune de vândut. Sticlele erau depozitate prin sălile goale sau beciurile şcolilor până apăreau cei de la ICVA (Întreprinderea de Colectarea şi Valorificarea Ambalajelor), care, în urma unor verificări sumare, le băgau în lăzi şi apoi în maşini. Contravaloarea ciobăraiei era încasată de reprezentantul şcolii şi folosită în scopuri care ne scăpau...
Numai că situaţia devenise cumplită, pentru că se cereau din ce în ce m