Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetrist jefuit şi sechestrat într-o livadă

Publicat in CityNews Alba, luni 18 februarie 2013 ·

Cursa groazei pentru un taximetrist din Târgu Mureş, în vârstă de 60 de ani. Bărbatul a fost sechestrat de doi clienţi şi dus în livadă, unde a fost legat de un pom. Cei doi l-au lăsat fără bani, haine şi telefonul mobil.

Totul s-a petrecut în seara de 13 februarie, când doi tineri i-au cerut taximetristului să îi transporte într-o localitate situată la aproximativ 30 de kilometri de municipiu. S-au urcat în maşină, iar la ieşirea din oraş au început să îl ameninţe pe taximetrist cu un cuţit.

Ce a urmat apoi, a povestit chiar taximetristul tâlhărit.

"Cel care era în spatele meu a pus cuţitul la gât şi mi-a zis ca de acum încolo fac tot ceea ce spune el. M-a scos afara din maşină, m-a bagat într-un tufiş unde m-a ţinut cam vreo 20 de minute şoptindu-mi tot timpul în ureche că în cazul în care mă mişc îmi va tăia gătul. M-au băgat înapoi în tufiş şi de acolo m-au tras după ei cam 900 de metri intr-o livada unde am fost legat de un pom după care am fost sechestrat acolo cam o jumate de oră", a declarat taximetristul agresat.

După mai bine de trei ore, taximetristul a reuşit să scape şi să ceară ajutorul poliţiei. În urma acestui incident, taximetristul a suferit leziuni minore, care nu au necesitat îngrijiri medicale. După ce a fost sechestrat şi jefuit, taximetristul care este pensionar a declarat că va renunţa la această meserie, deşi câteva ore de muncă îl ajuta să ducă o viaţă decentă.

Poliţiştii mureşeni i-au identificat pe cei doi suspecţi şi au fost prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă .

În momentul de faţă aceştia au primit mandat de arestare pentru 29 de zile, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, subinspector Andreea Pop.

Cazurile de jaf asupra taximetriştilor au crescut în Târgu Mureş. Numai în ultimele două săptămâni s-au petrecut trei jafuri în care taximetriştii ameninţaţi de clienţi au rămas

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 33 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 40 minute
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 48 minute
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°