Braşovul secolului al XVI-lea era cunoscut în toată ţară prin Dralul Furcilor (actualul Deal al Melcilor). Aici au fost executaţi prin tortură toţi cei condamnaţi la moarte.
Prima execuţie pronunţată de Senatul Braşovului datează din anul 1442, însă despre cei care le duceau la îndeplinire nu ştim mai nimic. O primă informaţie cu privire la etnia acestora datează din anul 1504 în registrele castelanilor de la Bran, care îi foloseau pe Egiptii sau Ciganorum drept călăi pentru a-i spânzura pe răufăcătorii din satele ce ţineau de cetate.
Călăii din Braşov, dar şi din întreaga Transilvanie, erau ţiganii, după cum scria, la 1595, italianul Pietro Busto, muzicant la curtea lui Sigismund Bathory. Începând cu anul 1520, registrele Braşovului încep să consemneze execuţiile duse la îndeplinire în oraş de călăii ţigani. Conform acestor însemnări, între anii 1520-1550 au fost duse la îndeplinire un număr de 120 de sentinţe, printre care se numărau torturi, spânzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi şi alungări din oraş. Călăii oraşului erau însărcinaţi şi cu înmormântarea cadavrelor sinucigaşilor.
Meserie bănoasă, dar blestemată
Documentele păstrate permit reconstituirea dinastiei ţiganilor braşoveni între anii 1695 şi 1719. Călăul Marcu a fost decapitat în 1695 pentru mai multe crime. În 1717, călăul Simon a fost tras pe roată fiind acuzat că a ucis o fecioară şi i-a vândut sângele unor evrei. Urmaşul său, Bâţă, a murit de moarte bună, însă fiul acestuia, Gligore, devenit călău, ar fi fost ucis în 1719 de către Palko (al doilea soţ al mamei sale), care îşi dorea pentru sine slujba de călău.
Anchetele amintite mai sus ne fac să credem că Neaga, mama călăului dispărut Gligore, a fost implicată în uciderea propriului fiu, „pentru ca să ne bucurăm noi de bucata lui de pâine“. O bucată de pâine consistentă, deoarece călăul oraşului