Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-au dat licentele

Publicat in Romania Libera, joi 29 mai 2008 ·

Nici o echipa retrogradata in urma clasarii in Liga I nu va reveni pe prima scena, pentru ca Otelul Galati, Gloria Buzau si Poli Iasi au primit licenta pentru sezonul 2008-2009.

Ceahlaul avea cele mai mari sanse sa profite de pe urma neindeplinirii cerintelor din manualul de licentiere de catre una dintre cele trei echipe, dar a ramas cu buza umflata. Oficialii nemteni au precizat ca vor face apel la UEFA, acest lucru putand atrage sanctiuni dure asupra FRF, pentru ca in urma cu doi ani forul de la Bucuresti a fost amendat de forul european dupa ce Jiul a ramas in prima liga, desi nu indeplinise criteriile de licentiere. "Cred ca de acum si noi vom proceda la fel, adica nu vom mai plati datoriile, observand ca daca esti incorect ai castig de cauza. Am facut o scrisoare catre FRF, probabil vom face una si la UEFA, pentru ca normal e ca toti sa respectam un Manual de Licentiere pe care UEFA il impune", a precizat Gheorghe Stefan.

Presedintele Consiliului de Administratie al nemtenilor, Viorel Mastacaneanu, a mentionat chiar ca FRF risca neprogramarea echipelor romanesti in sezonul viitor al cupelor europene. "Ne vom adresa la UEFA pentru ca sigur forul continental ne va da dreptate. Acolo se urmareste strict regulamentul si nu stiu de magariile financiare care se fac in tara asta. UEFA va trebui sa raspunda in termen foarte scurt, intrucat o data ce actiunea noastra va fi inaintata, cei din FRF sunt impiedicati sa dea o hotarare definitiva pentru clasament si viitoarea componenta a Ligii I", a spus Mastacaneanu.

In schimb, galatenii s-au aratat multumiti de faptul ca totul s-a incheiat cu bine pentru Otelul. "Orice om este nelinistit pana cand afla un verdict, dar de acum incolo trebuie sa dam drumul la treaba, pentru ca ne asteapta un an foarte dificil", a precizat directorul general al clubului, Marius Stan.

Antrenorul Pol

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 26 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 17 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 9 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°