Partidul prezidential al lui Traian Basescu nu este o premiera in politica. Franta si Rusia sint cele mai apropiate exemple in acest sens. Daca i se poate reprosa ceva presedintelui ca si-a facut un partid, ar fi ca ideea a venit destul de tirziu. Istoria post-decembrista ne-a aratat ca toti sefii de stat ai Romaniei au avut in spate o forta care i-a sustinut in Parlament: Iliescu - FSN/ FDSN/ PDSR/ PSD, Constantinescu - Conventia Democrata, iar Basescu - PD. De fiecare data, formatiunile au reusit sa-si asigure o majoritate parlamentara, dar in ultimul mandat aceasta strategie a dat gres. Fostii aliati au devenit inamici in cea mai complicata situatie posibila: fiecare dintre cele patru formatiuni care au constituit la un moment dat coalitia guvernamentala la inceputul lui 2005 a mers mai departe pe cont propriu. Singura exceptie este relatia PNL-UDMR, ramasita fara sustinere parlamentara a fostei aliante de guvernamint. Apropierea alegerilor de anul viitor a determinat regruparea sustinatorilor presedintelui sub aceeasi umbrela politica - un partid nou, alcatuit din membrii PD si PLD. Pentru moment, nu este clar daca noua formatiune va putea obtine o majoritate confortabila in viitorul Parlament. Daca nu va interveni nimic, contopirea celor doua formatiuni se va face, in mare graba, cel mai tirziu in februarie. Spre deosebire de constituirea precipitata a partidului prezidential de la noi, in alte tari situatii similare s-au derulat din vreme. In Franta, de exemplu, Nicolas Sarkozy si-a infiintat partidul cu cinci ani inainte de alegerile prezidentiale din acest an. Uniunea pentru o Miscare Populara s-a constituit in noiembrie 2002, in timp ce Sarkozy ocupa portofoliul Internelor. La alegerile parlamentare care au urmat celor prezidentiale din primavara acestui an, partidul lui Sarkozy a obtinut majoritatea simpla, respectiv 315 din cele 577 de locuri ale Adunarii