Tânăra mamă de 28 de ani este în continuare în stare gravă
Tânăra internată, săptămâna trecută, pe secţia Reanimare a Spitalului Judeţean Braşov este în continuare în stare gravă. Marius Tecău, şeful ATI de la Judeţean, precizează că „prognosticul în ceea ce priveşte şansele ei de supravieţuire este rezervat. Femeia a ajuns la noi în stare gravă, acum este pe tratament şi suntem în perioada în care nu putem spune că a început o revenire. Este conştientă, dar menţinută în stare de sedare. Se pare că din cauza acestui virus a făcut complicaţii, fiindu-i afectaţi plămânii”, explică medicul.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Braşov, Mădălina Siminea, femeia a fost internată în urmă cu două săptămâni la Spitalul de Boli Infecţioase, cu patologie respiratorie. Acolo, conform probelor serologice, s-a descoperit că femeia avea virusul gripei porcine. „Ulterior, femeia a fost transportată la Maternitate, unde medicii au decis să facă cezariana, pentru a salva copilul”, explică Siminea.
La Maternitate, potrivit purtătorului de cuvânt, dr. Ionel Moldovan, femeia a fost adusă în 12 februarie, în aceeaşi zi fiind făcută şi cezariana. Femeia se afla în săptămâna 34 de sarcină. „A fost o intervenţie dificilă, dar copilul este foarte bine. La naştere avea 2.040 grame, acum are 2.400 grame. Este sănătos, creşte în greutate şi nu are virusul gripal”, declară Moldovan.
Potrivit Mădălinei Siminea, la Braşov, a mai fost un caz confirmat de gripă A H1N1, internat la Infecţioase. „Era vorba de un bărbat de 51 de ani, care contactase virusul după ce fusese în Germania. Pacientul nu este în stare gravă”, a declarat Siminea.
16 gripe în total, săptămâna trecută
De asemenea, Mădălina Siminea a precizat că, săptămâna trecută, în Braşov au fost înregistrate 16 cazuri de gripă, în total, două dintre acestea