Preşedinţia poloneză a UE este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla Republicii Moldova. Polonia are şi banii, şi capacitatea economică de a contribui la integrarea rapidă a Moldovei şi nici nu va fi acuzată de intruziune în problemele interne, nici de interes istoric precum ar fi România.
Articol din FP România nr.23 (iulie/ august 2011), din 11 iulie la toate standurile de presă
Între Polonia şi România nu există mari afinităţi: nici istorie comună, nici rădăcini latine... Poate doar memoria aceleiaşi dominaţii ruseşti, ca şi a apartenenţei la un spaţiu apus, cel sovietic. Din acest punct de vedere, baletul diplomatic şi geopolitic care are loc de un an încoace pe ruta Varşovia-Chişinău (ocolind Bucureştiul şi Kievul) poate părea ciudat, iar interesul subit al executivului polonez pentru soarta vecinei îndepărtate, straniu. Şi totuşi.
Ceea ce a părut la început ca o simpatie temporară s-a dovedit a fi o relaţie matură. Despre Moldova se spune din ce în ce mai des că este povestea de succes a Partenariatului Oriental - la care Polonia este co-autoare. Vom afla mai multe despre asta la summitul european al Partenariatului Estic, din septembrie. Ce ştim deocamdată este că în agenda preşedinţiei poloneze, aprobată de guvern la începutul lui iunie, Moldova este menţionată ca o prioritate.
Dumnezeul polon
"Nimeni nu ne poate da garanţia fericirii durabile, nici Dumnezeu, şi nici UE. Dar şi Dumnezeu, şi UE sunt nişte baze necesare ca să încercăm să vedem altfel viaţa", l-am auzit spunând la Chişinău pe premierul Donald Tusk, cu ocazia Forumului UE-Moldova din martie 2011. Cu baza astfel pusă, nici Bucureşti şi nici celelalte ţări europene care par sau sunt interesate de soarta acestei foste ţări sovietice nu ar trebui să o ia în nume de rău.
"UE este în tranziţie, Estul rămâne singurul spaţiu stabil", afirma tot