Scrie cu drag poezii, fabule, cronică rimată, proză, poeme Haiku şi epigrame şi se duelează cu patimă cu peste 30 de colegi de breaslă.
La 5 ani, Constantin Păun se afla cu părinţii pe linia frontului de la Răsărit lângă Tighina. Un an mai tîrziu, pe când era la Ploieşti, soarta l-a scăpat din teribilul bombardament abătut asupra oraşului. În acelaşi an se întoarcea cu familia în comuna natală, Bradu de Jos şi, la 7 ani, începe clasa I pe malurile tranşeelor rămase după al doilea Război Mondial.
La Constantin Păun, starea poetică s-a ivit, pur şi simplu, neavând părinţi intelectuali şi nici măcar o carte de poezie sau proză, de citit. “Toate cărţile păstrate în podul casei după refugiul din calea războiului, au fost arse, căci veneau armatele sovietice şi schimbarea de regim”, povesteşte Constantin Păun . Ca elev, şi mai apoi ca student în Timişoara şi Bucureşti, în timpul liber scria în carnet versuri inspirate de trăirile acelei perioade. „Din când în când ajungeam la cenaclul condus de Florin Mugur unde ascultam creaţiile poeţilor Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Victor Meşek…. Au fost primele contacte cu lumea literară. Timpul nu mi-a permis, însă, mai mult, pentru că luptam pentru bursele şcolare, care-mi erau absolut necesare ca să mă întreţin”, povesteşte Constantin Păun.
În 1958 începe să publice, cei drept, destul de ar, articole în ziarele Lupta CFR şi Munca iar mai târziu devine membru al Cenaclului Literar Orizont CFR şi publică epigrame şi caricaturi în Caietul de cenaclu. Pasiunea pentru epigramă devine din ce în ce mai mare “Epigrama este ca ardeiul: mică dar iute. Este o poezie perfectă a cărei emanaţie înţeapă, atacă, sapă în sufletul celui care o pricepe, ironizează fin, critică, face haz de necaz şia asta numai în patru versuri.”, spune epigramistul care în 1980 înfiinţa împreună cu doi prieteni Cenaclul Umoriştilor al