Mănăstirea din Rohia este ridicată tocmai în vârful unei stânci, iar acolo ori ajungi, ori cazi. În liniştea şi pacea acestui colţ de rai din inima Maramureşului, trăieşte poate una dintre cele mai importante figuri ale ortodoxismului românesc: Înalt Prea Sfinţitul Justinian Chira. De 72 de ani, de când a trecut pragul mănăstirii, părintele Justinian vieţuieşte în smerenie, cu frica permanentă de a nu-l supăra pe Dumnezeu, cu frica de ispită.

Vorbele sale sunt calde, ca poveţele unui bunic de poveste, rostite cu emoţia unui copil, dar uşor poticnite de suflul bătrâneţii. Ochii căprui, rotunzi şi veseli, totodată, îţi scormonesc până în adâncul sufletului şi îţi scot la lumină fărâma de credinţă. El însuşi este o lecţie de credinţă, una care te îngenunchează doar cu un zâmbet şi cu vorbe aproape naive, dar pline de înţelepciune şi duh.

Trimisul lui Dumnezeu

Justinian Chira proroceşte, la începutul mileniului al treilea, binele sau catastrofa. Ambele atârnă ca de un fir de aţă de credinţă. „Credinţa este un dar de la Dumnezeu. Şi nu este limitată!“, aceasta este învăţătura părintelui Justinian.

A ţinut piept comunismului şi nu s-a dat în lături de la dreapta credinţă când Partidul dărâma biserici, când oamenii nu aveau ce pune pe masă copiilor. Justinian a fost omul care a păstrat învăţătura ortodoxiei vie în altarul în care slujea şi în inimile credincioşilor. Aşa a uimit şi Occidentul, în urma unui documentar realizat de BBC, în 1978, despre credinţa autentică a românilor din Maramureş. În 1980, Justinian Chira îl ia sub aripa sa pe Nicolae Steinhardt, la Mănăstirea Rohia, după ce nenumărate aşezăminte călugăreşti l-au refuzat. Părintele Justinian însuşi mărturiseşte că de atunci nu s-a mai atins Securitatea de Steinhardt.

În anii de glorie ai comunismului, când sute de biserici erau făcute una cu pământul, părintele