Pluteste in aer un fel de sentiment general de zadarnicie.

Vizita de evaluare a misiunii FMI ofera, prin declaratiile facute atat de oficialii romani, cat si de cei ai Fondului Monetar sau ai Uniunii Europene si prin toate dezbaterile pe care le genereaza inerent in spatiul public, o buna radiografie nu doar a situatiei economice de ansamblu a Romaniei, ci si a capacitatii adminstratiei centrale si locale de a gestiona resursele bugetare si de a reforma sectoarele cu impact major din perspectiva acestor resurse. Dupa cum raportul MCV, dat ieri publicitatii de Comisia Europeana, e o radiografie a sanatatii statului de drept, cu trimitere speciala la sistemul de justitie. La ambele capitole stam prost, ceea ce, din nefericire, a ajuns sa nu mai mire pe nimeni. Am auzit in ultimele saptamani voci ingrijorate de dezechilibrul politic rezultat dupa alegerile generale din decembrie 2012. Intr-adevar, o majoritate care poate impune de una singura schimbari de natura constitutionala, ale carei derapaje din vara in raport cu norme elementare ale statului de drept au ingrijorat si Bruxelles-ul, si Washington-ul, o majoritate ai carei lideri de varf par sa puna in discutie inclusiv pozitionarea strategica a tarii nu poate starni decat o legitima preocupare printre toti cei lucizi care inteleg mizele enorme aflate in joc. O astfel de pondere parlamentara suprapusa peste mentalitatea dominanta printre politicienii romani este cu adevarat o combinatie toxica. Si asta desi, atunci cand analizam in cifre absolute sprijinul electoral pentru USL, situat undeva cam la un sfert din ansamblul electoratului, suportul popular clamat de actuala putere nu este nici pe departe atat de coplesitor pe cat aceasta lasa sa se inteleaga. Si cu toate acestea, nu neaparat majoritatea zdrobitoare de 70 de procente din Parlament e lucrul cel mai ingrijorator in acest moment. Cu atat mai mult cu c