Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre dreptul la nepotism

Publicat in Romania Libera, joi 10 februarie 2011 · ·

Parlamentarii care ocupă şi poziţia de rector universitar mai au o lună să aleagă la ce renunţă. Unul dintre cei vizaţi anunţă război în justiţie.

Noua Lege a educaţiei, intrată în vigoare ieri, le interzice rectorilor să fie, în paralel, şi oameni politici. Deşi mai au la dispoziţie doar 30 de zile pentru a alege încotro se îndreaptă, cei vizaţi ameninţă deja că vor apela la justiţie dacă ministerul lui Daniel Funeriu îi va forţa să renunţe la una dintre calităţi.

„Nimeni nu poate fi mai presus de lege, iar Legea educaţiei spune la articolul 364, alineatul 2, că prevederea se aplică în cazul viitoarelor mandate. Nu mă poate nimeni constrânge să optez pentru una dintre cele două funcţii. Dacă va încerca cineva, vom merge în justiţie", spune senatorul Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnice din Timişoara.

Oficialii din Ministerul Educaţiei resping acest tip de argumente şi trimit la articolul 130, potrivit căruia „persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului".

„Legea vorbeşte explicit despre incompatibilitatea între calitatea de conducător într-o universitate şi cea de om politic. Ea îi oferă celui în cauză dreptul de a alege", afirmă Tudorel Urian, consilier al ministrului Funeriu.

Rectorul Nicolae Robu interpretează într-o manieră proprie şi articolul din lege care prevede că persoanele aflate în relaţie de rudenie nu pot ocupa concomitent funcţii care să îi plaseze într-o poziţie de conducere una faţă de cealaltă.

„Nici vorbă de aşa ceva! Legea spune că nu pot fi în relalaţie de subordonare directă, de genul: şef de catedră să aibă în subordine fiu, de exemplu. Sau rector să aibă în subordine prorector sau decan", spune Robu, ai cărui doi copii ocupă poziţii de asistenţi în universitatea condusă de tatăl lor. Ministerul Educaţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 4 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Ciolacu, „convins” că în octombrie, cel târziu, românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru a călători în SUA

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este „ferm convins” că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA, relatează News.ro. Vise pentru SUA și programul Visa WaiverFoto: Adrian825 | Dreamstime.co

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 2 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Ciolacu, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile: Important este că nu mai există acele jigniri directe

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce Nicolae Ciucă a declarat că liberalii vor câştiga alegerile, că important este că „nu mai există acele jigniri directe”. „Câştigăm noi în diaspora!”, a spus Ciolacu, relatează News.ro. M

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

10°
lun.

6°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
joi

8°/18°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

10°/21°