Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieşirea din rost

Publicat in Jurnalul, joi 24 ianuarie 2013 ·

Sărise de optzeci  de ani. Îşi pierduse fraţii şi surorile, soţul şi fiica, rostul adică. Firul i se deşirase de pe mosor şi privea în  gol la viitorul de prisos. Care viitor, că nu mai desluşea nimic de aci înainte ? Nimic ! Îşi omora zilele în pustietatea casei cândva pline, războindu-se cu amintirile dintr-o altă existenţă. Nici nu-i venea să creadă că viaţa ei fusese altfel, că avusese părinţi şi copii, rude şi vecini, şi, mai presus de orice, tinereţe. Singurătatea se aciuase în oborul din care şi câinele dispăruse. Câteva  păsări şi-un guguştiuc pripăşit pe ramul unui dud olog îi ţineau încă de urât. Iarna o găsi  adâncită într-o tristeţe groasă şi mucedă. Gerul îi toiegi sufletul, şi trupul i se pipernici sub  sloiurile pornite de aducerile aminte. Aşa o află feciorul, singura ei punte  cu viaţa de acum, în ajunul Crăciunului. Îl aştepta, căci, după ce se codise coşcogeamitea, acceptase să-l urmeze la oraş. Măcar până la primăvară, când s-o topi omătul  potrivnic. Îşi înghesuise buleandrele în două genţi de rafie şi-şi îmbrăcase hainele de sărbătoare. Dădu ocol oborului, luându-şi rămas bun de la orătănii şi de la fiecare glod,  mângâie zarzărul posac dinspre coşare şi rosti ceva în gând, o iertăciune. Aproape de  maşina trasă în poartă ezită o clipă. Parcă nu se încumeta să-şi părăsească bătătura, destinul implacabil de ţărancă. Se întoarse şi se opri în faţa ghivecelor cu nalbe. O luă pe cea înflorită, cuprinzând-o strâns în braţe ca pe un pruncuţ. Pe drumul spre Bucureşti n-a fost chip să se despartă de vasul în care îndesase întregul ei trecut. În cea mai apăsătoare tăcere. Socotea grav lunile de neprimăvară, ca un şcolar silit să-şi  mute soarta la internat, printre străini. La un moment dat, o voce din radioul maşinii anunţă viscol şi troiene în martie. Pribeaga femeie se mohorî brusc şi se rugă să nu fie adevărată ştirea. Să nu care cumva să-şi amâne re

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 30 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 45 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°