Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vranjes, conflict fără voia lui cu Pandurii

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 17 august 2011 ·

Tehnicianul pandurilor, Petre Grigoraş, ar mai putea primi o lovitură. După ce i-a pierdut pe Matei, Grecu şi, din iarnă, pe Chiricheş, s-ar putea despărţi în curând şi de mijlocaşul Stojan Vranjes. Invocând unele nereguli în contract, Zvonko Milojkovic, impresarul lui Vranjes, s-a adresat comisiilor LPF. Milojkovic reclamă, se pare, faptul că reprezentanţii clubului Pandurii nu au redactat contractul lui Vranjes şi în limba sârbă, lucru recomandat de UEFA. „I-am reclamat pe cei de la Pandurii la comisii. Vranjes o să devină jucător liber. O să câştig sigur“, a anunţat ieri Milojkovic. Oficialii gorjeni neagă că ar exista cazul „Vranjes“. „Nu am primit nici o citaţie la club în legătură cu această speţă“, a spus secretarul general al clubului Pandurii, Daniel Băloi. Nici Petre Grigoraş nu crede în reuşita acţiunilor lui Zvonko Milojkovic, însă, o eventuală plecare a lui Vranjes ar fi o mare pierdere pentru Pandurii. „Nu cunosc detaliile contractului. Ştiu însă că fotbalistul şi-a primit drepturile la zi, că s-au plătit toţi banii la echipa de la care a venit, FK Borac Banja Luka, ştiu că impresarul şi-a primit banii. Cu toate acestea, la noi în ţară se poate întâmpla orice! Gândiţi-vă cât am pierde într-o perioadă scurtă. Cine am fost noi până acum? O echipă care s-a salvat în retur sezonul trecut. Matei a plecat, Grecu a plecat, pleacă Chiricheş la iarnă şi, dacă mai pleacă şi Vranjes, atunci chiar ar fi o pierdere“, a declarat Grigoraş. În ciuda acţiunilor agentului său, Stojan Vranjes nu se gândeşte la plecare: „Sunt jucător la Pandurii, am contract şi vreau să joc aici“, a afirmat mijlocaşul.

Fără vlagă cu Dinamo

Claudiu Voiculeţ a revenit printre titularii pandurilor în partida cu Dinamo Bucureşti, scor 0-2, după ce în primele două etape fusese suspendat, dar fără succes. Mijlocaşul susţine că evoluţia slabă din partea a doua a meciului de

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 11 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 10 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 7 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 6 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°