Şi-a început lucrul cu cartea cu un cărucior şi două genţi în spate.
Nea Petre nu este om de cultură. Nici nu-i place să se considere aşa. Se simte doar un sol, un mesager, un răspânditor al cuvântului tipărit. A prins drag de lucrul cu cartea conjunctural. După 1990, din cauza problemelor generate de tranziţie, a vrut neapărat să-şi completeze veniturile obţinute din salariu. Era greu să întreţi cinci copii. Aşa a ajuns la standul de carte. A lucrat pentru un patron. Încet-încet, deprinzând tainele meseriei, a pornit singur la drum. Cu un cărucior şi două genţi în spate. Mergea acolo unde oamenii aveau nevoie de cărţi. Făcea liste cu titlurile pe care le solicitau aceştia. Aşa a ajuns să aibe acum stand permanent de carte la kilometrul zero al oraşului Târgovişte, cum îi place lui Petre Iolu să numească zona de lângă fostul Magazin Muntenia. „Au fost perioade când cartea s-a vândut foarte bine. Filosofie, sociologie, beletristică, manuale. Elevii, studenţii, magistraţii, toată lumea bună a oraşului a trecut pe la mine”, mărturiseşte nea Petre.
Nu a avut o copilărie excentrică
De la an la an, Petre Iolu a văzut că românul se îndepărtează de lectură. „Vin la stand, răsfoiesc. Îi văd absorbiţi de câte un titlu. Unii parcă tremură când citesc. Se simte plăcerea în ochii lor, dar nu cumpără. Pun cartea la loc. Mă întreabă dacă mai am, dacă mai pot să aduc şi pleacă. Unii se întorc după câteva zile şi cumpără. E greu să-ţi laşi sufletul fără hrană. Pentru mulţi este chiar imposibil”. Nea Petre se miră că viaţa l-a adus de la alte îndeletniciri spre mângâierea cărţilor. Îşi aminteşte că în copilărie era mai tot timpul alături de părinţii săi şi îi sprijinea la grădinărit, fiind de fel din Băleni, un bazin legumicol renumit. „Copilăria nu a fost aşa excentrică. Am muncit în agricultură, alături de părinţi. Găseam biletul pe clanţa uşii, cu indicaţii u
