Rodica Sturzu, din Târgu-Jiu, a făcut cea mai frumoasă declaraţie de dragoste, de Valentine’ Day, prin intermediul ziarului Adevarul de Seară. Constantin i-a adus soţiei sale sângele de care avea nevoie ca să fie operată pe cord deschis, pentru a putea trăi.
«Te iubesc pentru că mi-ai dat sângele care m-a salvat“, i-a declarat Rodica Sturzu, de Valentine’s Day, soţului ei, alături de care trăieşte de 28 de ani. Au trecut împreună prin multe momente dificile, iar grijile i-au făcut să nu-şi mai arate sentimentele aşa de frecvent. „Am vrut să-i fac o surpriză, pentru că în multe zile nu am putut să-i spun un cuvânt frumos din cauză că nu am avut starea sufletească necesară. Pentru aceasta, am simţit nevoia să-i fac o declaraţie soţului meu prin intermediul ziarului“, spune Rodica Sturza, în vârstă de 47 de ani. Soţul ei, Constantin, nu a ştiut nimic de ceea ce îi pregătise soţia, până când aceasta nu a venit şi i-a dat ziarul. Inima a început să-i bată putere, la fel ca în tinereţe, atunci când s-a întâlnit pentru prima dată cu Rodica. „Este o surpriză plăcută. Nu mă aşteptam“, precizat Constantin. Declaraţia pe care i-a făcut-o soţia sa este legată de un moment extrem de greu din viaţa ei. În anul 1995, Rodica Sturza a fost la un pas de moarte. Aceasta a ajuns la spital aproape în stop cardiac şi a fost programată imediat pentru operaţie. Numai că grupa ei de sânge, B3 cu RH pozitiv, era rară şi nu se găsea în spital. Soţul ei a fost cel care a găsit sângele necesar la centrul sangvin din Târgu-Jiu şi l-a dus spitalul din Bucureşti unde era internată soţia lui. „Am dus o cantitate de 30 de litri. Cu acel sânge au fost salvate zece vieţi, pentru că existau mai mulţi oameni care aveau nevoie de sângele respectiv“, spune Constantin.
Fiicele, cea mai mare mândrie
Rodica şi Constantin s-au cunoscut în anul 1982. El a sunat să caute un coleg, dar