Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestergaard: "Sunt mândru de handbalistele pe care le antrenez"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Antrenorul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Jakob Vestergaard, crede că Europenele au fost reuşite pentru elevele sale Katarina Bulatovici şi Marija Jovanovici, care au câştigat finala, dar şi pentru naţionala României, chiar dacă nu a ajuns în semifinale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Suntem bucuroşi pentru Marija şi Katia, care au câştigat (n.r. - cele două au făcut parte din naţionala Muntenegrului, câştigătoare a Campionatului European). A fost o finală foarte bună, dar cred totuşi că şi România s-a descurcat bine. Şi-au jucat şansa împotriva Ungariei, dar acest meci nu a fost prea bun. Părerea mea e că dacă ar fi câştigat acea partidă şi ar fi ajuns în semifinale şi toată lumea de aici ar fi fost mulţumită.

Maria s-a accidentat încă de la început, de fapt aşa a plecat de la Oltchim şi asta nu prea a ajutat-o. Katia (Bulatovic n.r.) s-a descurcat foarte bine. A jucat foatre mult. Şi Paula s-a descurcat foarte bine în poartă, deşi circumstanţele nu i-au fost favorabile. Neagu a arătat de asemenea că are mari şanse să redevină cea mai bună jucătoare a lumii. A avut câteva momente în care ne-a arătat că putem avea mari aşteptări de la ea. Dar cam atât pentru că vreau să discut cu jucătoarele despre ceea ce putem să folosim aici la Oltchim.

E însă normal să apară anumite nemulţumiri faţă de unele jucătoare atunci când aproape toată echipa merge şi la echipele naţionale. În momentul de faţă suntem mulţumiţi că nicio handbalistă nu este rănită serios adică niciuna nu trebuie să stea pe tuşă mai mult de două săptămâni. Una peste alta eu sunt mândru de toate handbalistele pe care le antrenez la Oltchim", a spus Vestergaard.

El a precizat că nu îşi doreşte să aibă probleme cu accidentările, însă a adăugat că echipa se va antrena intens. "Va trebui însă să discutăm serios despre cum se simt pentru că au jucat la Olimpiadă, a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 57 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 58 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 23 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Google a anunţat smartphone-ul Pixel 8a

News.ro acum o ora
Cu o săptămână înainte de cel mai important eveniment anual al companiei, Google a prezentat smartphone-ul Pixel 8a. La fel ca precursorii săi cu „a” la finalul numelui, Pixel 8a se doreşte a fi cel mai accesibil model al seriei Pixel 8, acesta urmâ

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA finalizează construcţia digului temporar menit să permită livrarea de ajutoare în Gaza / Condiţiile meteorologice nu permit încă instalarea

News.ro acum o ora
Armata americană a finalizat construcţia digului temporar pentru livrarea de ajutoare în Gaza, dar condiţiile meteorologice arată că în prezent nu este sigur să se mute instalaţia, realizată din două părţi, a declarat marţi Pentagonul, transmite AFP

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°