Din Elvetia, Thomas Mann i-a trimis lui Elias Canetti o epistola de felicitare cu ocazia aparitiei romanului Orbirea. Am scris recent despre micile infirmitati ale oamenilor mari, pomenind unele episoade din viata lui Thomas Mann (Rom. Literara, nr. 43/2005). M-am gandit ca alte ilustrari ale dezechilibrului nascut intre omul supus toanelor vanitatii si opera se gasesc la Robert Musil si la Elias Canetti, de la a carui moarte s-au implinit 130 de ani in toamna lui 2005. Era un gest putin obisnuit, ca un scriitor in plina glorie si in diaspora sa laude fara rezerve volumul unui debutant. Fara sa i se fi pretins asta, Thomas Mann a executat si un act de reparatie, caci, cu cativa ani mai in urma, returnase un manuscris expediat spre consultare de Canetti. Era proiectul unei noi comedii umane. Destinatarul s-a scuzat ca sanatatea nesigura si planurile urgente in curs de realizare il impiedica sa se consacre lecturii. Tanarul il scuzase imediat pentru impolitete si s-a certat singur pentru initiativa de a-l inoportuna pe autorul Casei Buddenbrook, fara sa-i fi cerut in prealabil consimtamantul. In fata lui Thomas Mann se ploconea, il socotea alaturi de Hermann Broch si Robert Musil, ca parte a unei trinitati de aur a literaturii germane contemporane lui. Elias Canetti se nascuse in Bulgaria, la Rusciuk, auzise in copilarie mai multe limbi, printre care si romana, dadaca lui coborase de peste Dunare, de la Giurgiu. Posibilitatea de a se exprima in mai multe idioame il va defini. Poposise pe rand la Paris, Viena, Zürich, Londra. In etapa la care ma refer (1931-1937) locuise in capitala Austriei si frecventase asiduu cafenelele celebre. Le-a zugravit apoi magistral in memoriile sale (bunaoara, vol. III Das Augenspiel - Jocul ochilor). Se va raspandi mai tarziu despre el clevetirea, nu cu totul fara temei, ca era inclinat spre narcisism, ca nu putea pastra obiectivitatea, ca