Vedetele noului sezon de la "Dansez pentru tine" au început să resimtă din plin oboseala şi stresul, după doar câteva zile de repetiţii.
Chiar dacă face sport de ani de zile, Paula a simţit şi ea o uşoară febră musculară, în special de la exerciţiile de mobilitate. Mai mult, ea are probleme serioase cu somnul.
"Mă trezesc în miezul nopţii repetând coregrafia, în gând... E de vină stresul, cred, şi faptul că îmi doresc să fie totul foarte bine", povesteşte Paula, care lucrează în paralel şi la două albume muzicale, unul alături de Ovi şi altul de colinde.
Şi ceilalţi concurenţi au avut de suferit. Adela Popescu, Doiniţa Oancea, Nicol, Răzvan Fodor, Jorge, Bogdan Vlădău şi Octavian Strunilă s-au umplut unii de vânătăi, alţii au făcut febră musculară sau chiar s-au accidentat.
www.click.ro Vedetele noului sezon de la "Dansez pentru tine" au început să resimtă din plin oboseala şi stresul, după doar câteva zile de repetiţii.

www.click.ro