Medalia olimpică de aur câştigată de SUA la Jocurile Olimpice de la Lake Placid, în 1980, victorie calificată drept "miracol pe gheaţă", a fost cumpărată cu suma de 310.700 de dolari de un fermier, potrivit Mediafax.
Suma pentru care a fost cumpărată medalia este de trei ori mai mare faţă de valoarea estimată de casa de licitaţii.
Americanii, după ce au învins URSS, s-au impus în finală în faţa Finlandei, performanţă considerată drept "miracol pe gheaţă" şi desemnată evenimentul numărul 1 al ultimilor 100 de ani de către Federaţia Internaţională de Hochei.
Medalia îi aparţinea lui Mark Wells, atunci în vârstă de 21 de ani. El a vândut-o unui colecţionar particular care apoi a încredinţat-o unei case de licitaţii din Texas.
Wells a fost angajat de canadienii de la în 1977, însă nu a jucat niciodată în Liga Naţională de hochei.