Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou bloc ALL a fost inaugurat

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 16 octombrie 2009 ·

Pe str. Reconstrucţiei a fost realizat în ultimii doi ani un bloc cu 47 de apartamente, dintre care 5 revin Primăriei

În data de 5 iunie 2007, un imobil de pe strada Reconstrucţiei din cartierul Tractorul a fost mistuit de flăcări. Ieri, pe acel amplasament, a fost inaugurat un bloc nou-nouţ, cu 47 de apartamente, gata să fie locuite de noii proprietari. „Pe acest loc, până acum doi ani şi jumătate exista o construcţie insalubră, locuită de persoane aciuate aici de prin alte judeţe. Locul era plin de infecţie. Iar apoi a avut loc acea situaţie tragică, când întreg imobilul a ars până în temelii. Atunci am luat decizia ca pe acest teren să fie construit un bloc nou şi modern. Şi acum suntem la momentul care inaugurăm aceste locuinţe”, a spus primarul George Scripcaru ieri, în faţa viitorilor proprietari ai acestor apartamente.

Construcţia a fost realizată de firma Bajer Group în parteneriat cu Primăria Braşov, în cadrul programului Agenţiei Locale de Locuinţe (ALL). Ca parte în acest proiect, municipalitatea a primit, în schimbul terenului pus la dispoziţie firmei, 5 locuinţe. Este vorba de 3 apartamente cu 3 camere şi două garsoniere, precum şi trei locuri în parcarea interioară şi două locuri în parcarea supraterană. „Au fost ceva probleme cu dezmembrarea terenului, dar pe care le-am rezolvat de curând. Cred că în cel mult zece zile vom reuşi să semnăm contractele de proprietate cu fiecare client al nostru”, ne-a explicat Adrian Mioc, reprezentantul firmei care a realizat acest proiect.

Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la 3,3 milioane de euro, construcţia efectivă a blocului începând în luna aprilie 2008. În acest imobil sunt garsoniere a câte 48 mp, apartamente cu 2 camere – 60 mp, 3 camere – 123 mp, şi 4 camere – 150 mp. Preţurile locuinţelor sunt cuprinse între 47.000 şi 120.000 de euro şi au fost vândute aproape toate. Pe lâng

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 7 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 7 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 8 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 13 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 9 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

11°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°