Veridicitatea imaginilor video inedite publicate sâmbătă de Pentagon, în care Osama bin Laden apare mai bătrân, este contestată pe Internet.
Pentagonul a dat sâmbătă publicităţii, într-o conferinţă de presă, cinci materiale video, fără sunet, cu imagini din viaţa personală a lui Osama bin Laden, în ascunzătoarea sa din Pakistan, precum şi înregistrări video de propagandă. Vezi aici detalii.
Una dintre acestea îl prezintă pe Osama bin Laden, cu o barbă căruntă, uitându-se la televizor la reportaje şi ştiri despre acţiunile sale.
Actorul şi regizorul Alex Jones, scrie pe site-ul său, prisonplanet.com, că se îndoieşte de veridicitatea noilor imagini publicate de Pentagon.
Acesta aminteşte un articol din Washington Post din 2010 în care se scria că oficiali înalţi ai CIA recrutau diverşi oameni pentru a crea imagini false cu Osama bin Laden.
În video-ul care îl surprinde pe liderul Al-Qaeda, ucis duminică noaptea de un comando al SUA, că se uită la televizor, Osama bin Laden este filmat din spate şi i se prezintă doar o mică parte a feţei sale. Înregistrarea prezintă atât imagini cu bin Laden, cât şi cu Barack Obama. Singurul moment în care cameramanul face zoom pe ecranul televizorului este pentru a se vedea clar imaginile care îi prezintă pe Bin Laden sau Barack Obama, sau pe ambii filmaţi împreună, scrie Alex Jones pe site-ul său.
Un alt video, intitulat "Mesaj către poporul american", a fost prezentat de oficialii americani ca fiind filmat în octombrie sau noiembrie 2010. Regizorul afirmă că Osama care că se uită la televizor este mult mai în vârstă decât cel din înregistrarea ce datează din octombrie sau noiembrie 2010.
În înregistarea intitulată "Mesaj către poporul american", Osama bin Laden poartă un şal auriu peste o cămaşă albă şi un kepah alb în cap. Barba sa pare a fi vopsită în ne