„The Kids are All Right“ vorbeşte despre cât e de greu să menţii o relaţie de lungă durată cu omul iubit, cu copiii şi să rămâi fidel unui stil de viaţă. Dincolo de tencuiala de „specialitate gay“, în film sunt nişte adevă-ruri esenţiale despre povara insuportabilă şi indispensabilă care e familia.
În această „eră supermarket", unde iluzia unei infinitudini de opţiuni te face să crezi că poţi oricând lua un produs mai bun, mai ieftin, de pe un raft mai accesibil, eşti deseori forţat să contempli, în sudori reci, consecinţele alegerilor tale. Nu puteam, oare, nimeri mai bine? Şi, uite aşa, ajungi să-ţi doreşti ce nu ai, uitând uneori cât de fericit eşti.
„The Kids are All Right" vorbeşte despre asta şi despre cât e de greu să menţii o relaţie de lungă durată cu omul iubit, cu copiii, cu stilul de viaţă. Despre cum e să vrei un tată atunci când ai două mame aproape perfecte, o carieră când ai o viaţă casnică împlinită, o familie când eşti liber să te culci cu orice femeie ai chef, un penis sau atingerile altcuiva când eşti într-o relaţie lesbiană monogamă, doar pentru că ai sentimentul că „pierzi ceva". Atenţie, ai putea pierde totul! Dincolo de tencuiala de „specialitate gay", sunt nişte adevăruri esenţiale despre povara insuportabilă şi indispensabilă care e familia, de unde reacţiile pe care le-am auzit la ieşirea din cinema: „lesbienele sunt la fel ca noi!". O fi căsnicia unisex, dar dinamica, frustrările şi compromisurile rămân aceleaşi.
Un trio conjugal
După ce împlineşte 18 ani, Joni (Mia Wasikowska), îmboldită de fratele ei mai mic, Laser (Josh Hutcherson), încearcă să dea de urmele tatălui biologic. Mamele lor lesbiene au făcut câte un copil cu acelaşi donator. Îl descoperă pe şarmant-iresponsabilul Paul (Mark Ruffalo) care, la 40 de ani, e singur, conduce un cochet magazin bio şi scapă neatins de orice tip de implicare. Copiii îl îndră