Curtea de Apel Alba Iulia a avut pe rol, joi, judecarea recursului formulat de procurorii DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Alba de eliberare din arest a doi dintre inculpații din dosarul traficului de droguri. Este vorba despre Paul Burcin și Mihai Raul Nichimiș, care au obținut la prima instanță eliberarea condiționată sub control judiciar. Instanța a admis recursurile DIICOT, astfel că aceştia rămân în continuare după gratii.
Curtea de Apel a judecat și recursul formulat de Mihai Romoșan, ul alt inculpat din dosar care a încercat să obțină eliberarea sub control judiciar. Tribunalul Alba a respins zilele trecute cererea acestuia, iar joi, Curtea de Apel a respins recursul formulat de acesta împotriva deciziei primei instanțe. Astfel, Romoșan va rămâne și el în continuare după gratii.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de Apel Alba Iulia: “Astăzi, 18.10.2012, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursurile D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Alba şi a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii N.R.M. şi B.P., cercetaţi în stare de arest preventiv în dosarul cunoscut opiniei publice ca dosarul de trafic de droguri din Alba. Tot astăzi Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul formulat de inculpatul R.M., astfel încât, pentru toţi cei trei inculpaţi, au fost respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar. Deciziile Curţii de Apel Alba Iulia privind cererile de liberare provizorie sub control judiciar ale celor 3 inculpaţi sunt definitive, aceştia urmând să fie cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.
În 15.10.2012 3 dintre cei 7 tineri pentru care s-a dispus arestarea preventivă în timpul urmăririi penale au formulat la Tribunalul Alba cereri de liberare provizorie sub control judiciar. În 16.10.2012 Tribunalul Alba a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar