Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iluziile puterii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 septembrie 2006 ·

Cafteala dintre liberali si democrati nu se mai sfârseste. Ceea ce stiu mai putini sau nu vor sa auda este ca, daca o duc asa, in 2008 vor trece in opozitie. Traian Basescu a aruncat lumea politica in ceata vineri dimineata (foarte matinal presedintele), zicând hâtru ca nu stie daca va candida pentru un nou mandat de cinci ani. Adica prin 2014 nu il vom avea drept cap al statului. Sigur, poate fi o intrebare retorica, asa, sa zica si el ceva, sa incurce jocurile unora si altora. Liberalii au iesit saptamâna trecuta din transee cu drapelul fluturat in vânt, anuntând printr-o voce totusi autorizata sa vorbeasca in numele lor, cea a lui Crin Antonescu, zicând cum ca ar fi timpul ca PNL sa se gândeasca la alt candidat. Asta ca riposta la suspendarea lui Teodor Atanasiu. Liberalii par sa fi ajuns la o limita. Un asemenea afront, daca e sa ne luam dupa aceasta reactie, nu poate fi trecut cu vederea. Liderul PNL a observat si el ca decizia lui Basescu are o conotatie politica. Dar nu s-a grabit sa reactioneze. O criza politica la vârf acum, inaintea raportului de tara, ar fi prea riscanta. Liberalii s-au decis sa ramâna pe pozitii, cuminti. Dupa raportul de luna asta de la UE, vor vedea ce si cum. Totusi, e de observat ca Basescu nu s-a sinchisit de aceasta imprejurare, ca vine raportul, nu s-a intrebat daca e momentul sa il suspende pe ministrul apararii acum. A jucat in forta, a aratat ca totusi el face jocurile politice. A reusit sa scape si de Atanasiu, si de Badalan in aceeasi zi. Lovitura de maestru. Incepe sezonul de toamna si e in plina forma. Vara i-a priit, e bronzat, plin de energie, cu chef de hârjoana. Va mai face mutari spectaculoase toamna asta. Tot zicea in finalul unei interventii televizate ca nu iarta pe nimeni. Faceti o lista cu cei care l-au atacat, pe care nu ii are la inima, care ii incurca treburile si asteptati ca respectivii sa fie eliminati. Liber

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°