Evenimentele internationale din ultima vreme au facut ca lumea sa para din ce in ce mai mica si din ce in ce mai vulnerabila, suspendata indefinit intr-un echilibru tot mai fragil. Aparent, protestele violente care au incendiat, la propriu, ambasadele si consulatele europene din multe tari arabe au fost declansate de publicarea unor caricaturi ofensatoare ale profetului Mahomed, intr-un cotidian danez, in septembrie 2005 si reluate, in ianuarie 2006, in mai multe publicatii europene, in numele dreptului la informare si al libertatii de expresie.

Sa fie acesta un nou capitol al „ciocnirii civilizatiilor“, teoretizate de Samuel P. Huntington in anii ’90, o proba a „impactului ignorantei“, despre care vorbea imediat dupa 11 septembrie Edward Said, polemic fata de Huntington, sau efectul dezastruos al unui dialog cind deficitar, cind – de cele mai multe ori – de-a dreptul imposibil?

Nu e nevoie sa-l fi studiat pe Jakobson ca sa stii ca pentru o comunicare reusita e necesar ca atit emitatorul, cit si destinatarul sa utilizeze acelasi cod. Si totusi, cei care pledeaza astazi in favoarea publicarii unor caricaturi ce ofenseaza insasi esenta civilizatiei islamice, invocind drept argumente supreme libertatea de expresie si dreptul la informare, par sa nu inteleaga, de fapt, ca acestea sint relevante in interiorul codului valoric occidental, de sorginte iluminista, si total insignifiante pentru civilizatia islamica.

De altfel, cel mai frecvent repros pe care intelectuali rasati de provenienta araba, precum Edward Said, l-au adus in repetate rinduri politicii occidentale fata de civilizatia islamica a fost ca ignora in mod deliberat si ostentativ specificul cultural al Islamului si ca incearca sa impuna acestei lumi – cu religie, traditii si mod de viata proprii –, in pofida vointei sale, standarde si valori non-islamice. „E nevoie ca orice int