Alexandra Badea s-a apucat de scris piese şi, în 2008, textul său „Mode d'emploi" a primit chiar un premiu la „Journees de Lyon des auteurs de theatre". Alături de alte două texte ale regizoarei, piesa a fost publicată în volum în Franţa în cursul anului trecut. În urmă cu câteva săptămâni a terminat un nou spectacol la Bucureşti: „Google ţara mea!" de Mihaela Michailov la Teatrul Foarte Mic.
Cum ai ajuns în Franţa?
Alexandra Badea: Am venit cu o bursă la master la Sorbona. Simţeam nevoia să plec pentru o vreme din România. Aveam nevoie să mă încarc din altceva, să trăiesc în alt sistem, să cunosc alţi oameni. Se epuizase ceva, o etapă şi personală şi profesională. Am avut un moment, după studioul Casandra (unde reuşisem cu colegii mei de clasă să punem pe picioare un teatru, o echipă, să creăm un public), când am ezitat să plec. Dacă aş fi primit un semn că lucrurile se schimbă, că sistemul teatral se deschide, poate aş fi revenit după un an. Lucrurile nu s-au întâmplat aşa. În Franţa am întâlnit nişte oameni cu care am vrut să lucrez. Am creat cu Mădălina Constantin o companie de teatru.
Ai montat şi în Franţa şi în ţară. Care este diferenţa dintre cele două sisteme?
A. B.: Diferenţele sunt foarte mari. În Franţa artistul este independent financiar. Nu depinde de directorii de teatru. El poate avea prin structura lui subvenţii de la Ministerul Culturii, Primărie, Regiune şi poate deveni co-producător al spectacolelor sale. Nu intră într-o poziţie de inferioritate în negocierea cu un director. Nu există vizionări. În momentul în care un regizor este invitat într-un teatru, directorul îşi asumă toate riscurile artistice şi nu intervine în niciun fel în procesul de creaţie. De asta cred că deschiderea spre experiment este mai mare. În Franţa ai controlul asupra reprezentaţiilor spectacolului tău, asupra promovării lui, a turneelor. Un
