Autostrada Bucureşti - Constanţa reprezintă unul dintre cele mai îndelungate proiecte de autostradă din istorie, iar anul 2011 nu va aduce finalizarea obiectivului, din cauza aceloraşi probleme, care, de la începutul anilor '80, împiedică darea în folosinţă, de la vestigii istorice la studii de fezabilitate prost realizate, neînţelegeri cu constructorii şi lipsa finanţării.
Proiectul autostrăzii, început în anii '80, şi întrerupt în diferite etape, apoi continuat, a avut diverse date de dare în folosinţă, 2006, apoi 2007, 2008, iar ultimul termen era 2011.
Din păcate, nici în acest an nu se va putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Bucureşti la Constanţa deşi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, dădea asigurări în 2010 ca se va putea circula până la Constanţa pe autostradă, din mai 2011.
Dacă problemele au început cu lipsa unei finanţări clare, în perioada 2006 - 2007 a fost rezolvată problema prin implicarea instituţiilor financiare internaţionale (Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare), care au finanţat parţial proiectul.
Apoi a apărut problema studiilor de fezabilitate, fără de care proiectul nu putea începe. Cât de bine au fost făcute studiile arată întârzierile înregistrate, în calea autostrăzii 'răsărind' fie vestigii istorice, fie zone cu specii protejate.
Dacă vestigiile sau lipsa finanţării au fost până la urmă depăşite, exproprierile au fost noua problemă, mai ales că firmele de avocatură plătite cu milioane de euro de Ministerul Transporturilor şi autorităţile locale nu s-au coordonat, în pofida numeroaselor întâlniri între autorităţile locale şi reprezentanţii MTI, astfel încât constructorii nu au primit amplasamentele pentru a realiza lucrările.
În plus, vestigiile şi schimbarea traseelor au dus la creşterea preţurilor iniţiale