Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul vizitatorilor târgului de mobilă, cu 20% mai mic decât anul trecut

Publicat in Adevarul, duminică 6 septembrie 2009 ·

Organizatorii târgului de mobilier BIFE-TIMB 2009 estimează că evenimentul a atras circa 30.000 de vizitatori în cinci zile, în scădere cu 20% faţă de ediţia de anul trecut, iar vânzările au fost mai mici cu 20% faţă de 2008.

"În schimb, s-a remarcat în acest an că a crescut cu 10% numărul specialiştilor din domeniul care au vizitat târgul, alţii decât publicul larg, comparativ cu ediţia anterioară. Am înregistrat o scădere a numărului de firme cu 25%, faţă de anul trecut, în special pe partea de echipamente pentru prelucrarea lemnului. Piaţa aferentă firmelor care comercializeză utilaje de prelucrare a scăzut cu 70% faţă de anul trecut" a declarat Cătălin Trifu, director comercial al Romexpo, citat de NewsIn.

Potrivit acestuia, s-a remarcat o creştere a calităţii produselor prezentate.

"Dacă sectorul imobiliar este afectat de criză, implicit se va cumpăra şi mai puţin mobilier aferent unei case", a mai spus Trifu.

Reprezentantul unei firme de mobilă din Ungaria a declarat că a vâdut 80% din mobilierul prezentat la expoziţie, înregistrând circa 20 de comenzi în cele cinci zile.

"Am avut comenzi cu 40-50% mai mari decât la expoziţia din 2008, iar mobilierul de baie a fost cel mai solicitat de clienţi. La expoziţie am aplicat un discount de 20% din preţul de vânzare" au spus reprezentanţii firmei producătoare de mobilier Vertex.

La Bella Casa, chiar dacă preţurile au fost mai mici cu 5-10% la unele produse, vânzările au fost slabe. Producătorul Elvila a scăzut cu circa 20% preţurile la mobilier. Cu toate acestea reprezentaţii firmei apreciază că puterea de cumpărare este dimimuată comparativ cu 2008.

Vizitatorii consideră că preţurile la mobilă sunt totuşi mari, în schimb au remarcat o mai bună calitate a produselor prezentate.

La ediţia din acest an (2-6 septembrie) au participat 350 de expozanţi din 17 ţări: Austria, Bul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°