S-a tot vorbit, zilele acestea, de revoluţia bunului-simţ.
Am să trec de partea cealaltă, spre dictatură. Tot a bunului-simţ. Dar nu în politică, ci în privinţa emisiunilor pe care nu mi-aş mai dori să le văd pe micul ecran, moment în care apelez de obicei la „dictatura telecomenzii”.
O folosesc, aşa cum mi se sugerează des tul de des şi aş folosi-o în cazul mai multor emisiuni care mă scot din sărite. N-am să revin asupra acelor „reality show-uri” gen „Schimb de mame”, „Trădaţi în dragoste” cu adiacentul „Test de fidelitate” ori „Să te prezint părinţilor”.
Am să mă opresc la producţii care eşuează lamentabil şi care atârnă degeaba într-o grilă.
Prima care-mi vine în minte este una pe care am (re)văzut-o recent şi care se numeşte „Destinaţii la cheie” (postul TV B1 pentru cine nu ştie). Cea care ar trebui să ne ducă prin toată lumea şi să ne arate frumuseţile străinătăţurilor se mulţumeşte să pozeze în ipostaze melancolic-meditativ-posomorâte şi să emită din off o voce care îndeamnă mai degrabă la suicid în masă.
Fata cu pricina are un rol decorativ într-o emisiune care păleşte grav pe lângă producţiile unor televiziuni mai pricopsite, gen National Geographic sau Travel Channel. Deci, fie-vă milă, nu mai chinuiţi biata fată, lăsaţi-o acasă data viitoare!
Aş scoate din grilă teleshoppingul. Nu ştiu de ce, într-o ţară în care puterea de cumpărare a scăzut foarte mult, oamenii ar mai cumpăra şi chinezăriile de la televizor.
La fel cum aş scoate „concursurile” infantile, în care fete isterice încearcă să convingă tot mai mulţi curajoşi dornici de câştiguri telefonice.
Aş scoate, la întâmplare, câte 15- 20 de episoade din „Tânăr şi neliniştit”, pentru că oricum nu şi-ar da nimeni seama. Aş scoate multe emisiuni care sfidează bunul-simţ şi aş fa ce o revoluţie a progr
