Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miri pentru o zi, la Muzeul Satului Bucovinean

Publicat in Jurnalul, marți 21 februarie 2012 ·

Muzeul Satului Bucovinean din Suceava şi Fundaţia Culturală Artex organizează, la 25 şi 26 februarie, festivalul “Nunta în Bucovina”. Evenimentul este realizat în cadrul proiectului “Muzeul Satului Bucovinean – tradiţie şi obiceiuri”, selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională 2007-2013 “Investim în viitorul tău!”.

Vizitatorii şi protagoniştii vor afla, in cele două zile ale lui Făurar, aspecte inedite ale unuia dintre momentele de răscruce ale existenţei umane – nunta - şi ale obiceiurilor specifice ce însoţesc acest ritual în zona bucovineană. Cine vrea să trăiască experienţa perechilor de miri din Bucovina se poate căsători pentru o zi, (bineinţeles, formal) insă după toate regulile şi tradiţiile locului.

Programul Festivalului cuprinde scenete de teatru, recitaluri de muzică şi dansuri bucovinene, lecţii de dans, proiecţii de film şi expoziţii de fotografii cu nunţile de altădată.

Muzeul Satului Bucovinean este cel mai tânăr dintre muzeele în aer liber ale României. Chiar dacă ideea înfiinţării lui datează din 1958, muzeul a prins contur după 1990, când noi gospodării şi instalaţii tehnice populare au fost transferate, reconstruite şi deschise publicului vizitator. Organizat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean pune în valoare patrimoniul arhitectonic de factură populară din Ţara de Sus, fiind un sat frumos, reconstituit ca la carte, pentru ca orăşenii să nu uite de frumuseţea satului arhaic.

Muzeul Satului Bucovinean din Suceava şi Fundaţia Culturală Artex organizează, la 25 şi 26 februarie, festivalul “Nunta în Bucovina”. Evenimentul este realizat în cadrul proiectului “Muzeul Satului Bucovinean – tradiţie şi obiceiuri”, selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fon

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 52 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 56 minute
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 50 minute
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Austria va debloca fonduri pentru organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU

News.ro acum o ora
Austria va elibera fonduri către organizaţia de ajutorare a palestinienilor UNRWA a ONU, care au fost blocate după acuzaţiile că personalul agenţiei a fost implicat în atacurile din 7 octombrie asupra Israelului, transmite Reuters. Decizia Vienei vi

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 2 ore
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 2 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°