Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf armat la indigo

Publicat in Romania Libera, luni 12 martie 2012 ·

Jaful armat dat, în weekend, la banca Intesa Sanpaolo, din municipiul Constanţa, este aproape tras la indigo cu cel care a avut loc, în 2009, la sucursala băncii Carpatica. Diferenţele cele mai importante sunt ora atacului (la închiderea programului, acum, respectiv la deschidere, în 2009) şi faptul că în primul caz a fost ameninţată direct casiera.

O altă deosebire este că, la Carpatica, hoţii au reuşit să fugă cu 69.000 de lei, în timp ce acum prada a fost de 20.000 de lei. Una dintre asemănările remarcabile este timpul scurt în care a avut loc atacul: 40 de secunde, res­pectiv 36. Identică este şi modalitatea de a scăpa de urmăritori: în ambele cazuri, hoţii au fugit din bancă şi s-au pierdut printre blocurile din jur. Se pare că şi vineri pe cei doi îi aştepta o maşină (poliţia a instituit filtre în tot oraşul). Asemănările i-au făcut pe specialişti să creadă că infractorii s-au inspirat după mediatizarea cazului din 2009. De altfel, lovitura de la Intesa nu pare deloc una profesionistă, deoarece se pare că autorii au lăsat mai multe urme la faţa locului. Au avut în vedere însă faptul că sunt camere de supraveghere în bancă, aşa că au purtat cagule.

Potrivit primelor declaraţii, autorii jafului de la Intesa Sanpaolo au pătruns în bancă la 16.50. Unul dintre ei a păzit intrarea, în timp ce al doilea a ameninţat-o cu arma pe casieră. Speriată, aceasta a deschis sertarul unde se aflau 20.000 de lei şi i-a dat acestuia banii. După ce au luat banii, hoţii s-au făcut nevăzuţi. Casiera a ţipat imediat ce aceştia au plecat, iar directorul a alertat firma de pază (banca nu avea agent propriu de pază). Agenţii firmei de pază au sosit în şapte minute, dar era prea târziu. Poliţiştii spun că au verificat sistemul de securitate al băncii chiar în data de 3 martie şi nu au fost găsite probleme. „Avem elemente din zonă, nu neapărat de la bancă, care ne vor ajuta,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 7 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 9 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 8 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 7 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 10 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 10 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Începe sesiunea de evaluări naţionale pentru peste 500.000 de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 9 ore
Începând cu 13 mai, peste jumătate de milion de elevi din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a se pregătesc pentru sesiunea de evaluări naţionale. Probele vor acoperi următoarele discipline: limba română, matematică, ştiinţe ale naturii şi limba maternă

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 8 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°