Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce înseamnă aderarea la spaţiul Schengen pentru economia României

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 21 decembrie 2010 ·

Aderarea la spaţiul Schengen va fi un lucru pozitiv pentru economia României, în special din punctul de vedere al creşterii tranzitului de mărfuri, însă va genera şi probleme, cum ar fi riscul de extindere a evaziunii în segmentul bunurilor accizabile. Sursa: VADIM GHIRDA

Românii ar putea circula liber în spaţiul Schengen din martie 2011. Nu toate statele din această comunitate privesc cu ochi buni aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen. Dacă acest lucru se va petrece, spune analistul economic Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicată (GEA), efectele vor fi atât pozitive, cât şi negative.

‚‚Aderarea la spaţiul Schengen este un lucru pozitiv. Vom asista la creşterea volumului de mărfuri tranzitate, a încasărilor vamale. Există riscul de a scăpa de sub control evaziunea. Acesta este un risc real în special în zona bunurilor accizabile, cum sunt benzina şi ţigările’’, a declarat Liviu Voinea pentru EVZ.

Odată cu aderarea la spaţiul Schengen, România va deveni frontieră externă a acestuia, aceasta fiind, în opinia analistului Bogdan Baltazar, ‚‚o provocare mare căreia sper să îi facem faţă’. În ceea ce priveşte businessul românesc, aderarea la spaţiul Schengen va avea efecte pozitive, dar nu va aduce beneficii măsurabile, deoarece, spune Baltazar, ‚‚oamenii de afaceri circulau liber şi până acum’’.

Experţi guvernamentali care se ocupă de implementarea măsurilor menite să asigure aderarea României la la spaţiul Schengen susţin că cererea Franţei şi a Germaniei de a amâna acest proces susţin că are implicaţii mai degrabă legate de imaginea ţării, nu de economie.

‚‚Este vorba de impactul psihologic, de slăbirea încrederii în România, de alterarea imaginii, ceea ce se poate traduce prin posibila reducere a investiţiilor străine directe. În ceea ce priveşte regimul vamal, distincţia se va fac

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 50 minute
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 3 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum o ora
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 2 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 46 minute
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 5 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 59 minute
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

15°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°