Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Particula Zc (3900) – Inidcatorul unei noi forme de materie

Publicat in Ziua Veche, joi 20 iunie 2013 ·

Două echipe de specialişti au descoperit, independent una de alta, o particulă despre care nimeni nu ştia că există, denumită particula Zc (3900).

Particula Zc(3900) este o descoperire cu totul neaşteptată, ea fiind diferită de tot ceea ce se cunoştea până acum, prin faptul că este alcătuită din 4 quarci. De cele mai multe ori particulele conţin 2 sau 3 quarci. Protonii şi neutronii conţin câte 3, în vreme ce particule mai puţin cunoscute, precum pionii şi kaonii, conţin câte 2 quarci. Însă, Zc(3900) conţine 4, fiind, astfel, un tetraquarc (un mezon cu 4 quarci), despre care, până acum, se credea că ar fi doar o formă ipotetică a materiei.

Descoperirea a fost făcută independent în două acceleratore de particule: experimentul Belle, din Japonia, şi experimentul BESIII, din China. Niciunul dintre laboratoare nu căuta această particulă şi nici nu prezisese existenţa ei; totuşi, rezultatele unor măsurptori efectuate cu prilejul unor alte experimente au sugerat că e vorba despre o misterioasă particulă nouă, un tertraquarc.

Cele două laboratoare studiau o altă particulă exotică, numită Y(4260), descoperită în 2005, despre care se crede că ar conţine doi quarci, dar şi un gluon „în plus”. Gluonii sunt particule subatomice asociate cu forţa nucleară puternică (una dintre cele patru tipuri fundamentale de forţe care acţionează în natură), care ţine laolaltă componentele nucleului atomic. Astfel, orice hadron (cum sunt protonii şi neutronii) ar trebui să conţină gluoni, care leagă între ei quarcii componenţi. Dar Y(4260) are un gluon în plus faţă de câţi ar trebui să aibă, conform calculelor.

În timpul coliziunilor de particule realizate în acceleratoarele Belle şi BESIII, pentru formarea particulei Y(4260), fizicienii au observat o creştere bruscă, neaşteptată, a semnalului ce core

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 3 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°