Acum vreo doua saptamani, trecand pe Magheru, pe langa micul scuar din fata librariei Carturesti, "ceva" prins cu coada ochiului, din mers, m-a facut sa pun brusc frana (ma rog, la figurat), ca un personaj din desenele animate, si apoi sa ma intorc la fel de brusc. Mai lipsea "balonul" de deasupra capului, cu un urias semn de exclamare - care s-a materializat insa (mai rau!) intr-un "Bravo lor!" rostit aproape cu voce tare; noroc ca nu era nimeni prin preajma. Aceasta reactie extrema (totusi...) mi-a fost provocata de vederea unei constructii complicate - un fel de instalatie din sipci imbinate in volume geometrice suprapuse - ce purta in varf o si mai complicata alcatuire de figurine colorate: un balaur inaripat, un iepuras (parca), o silueta infantila s.a.m.d. O inscriptie cu litere vesele lamurea misterul: Teatrul "Ion Creanga" (avand, pe langa sala principala din Piata Amzei, o salita de tip studio situata chiar pe straduta ce da acolo in bulevard) isi "momea" spectatorii - copii si adulti deopotriva - sa-i calce pragul; folosind, iata, mijloace "de semnalizare" frapante. O idee excelenta!
Cum, din pacate, nu intalnim prea multe prin oras. Teatrele noastre pastreaza, in materie de reclama - de "promovare" a produselor specifice, daca doriti - o modestie cu totul nefericita. Practic, in afara de vesnicele afise-standard, care sunt, uneori, de o uratenie perfect respingatoare, si de faimoasele "benare" care, indiferent ca spanzura de zidurile cladirii ori ca falfaie de-a curmezisul strazii, se innegresc jalnic de praful bucurestean, alte metode de publicitare a spectacolelor la noi nu prea exista. Nici urma de panouri electronice pe care sa "ruleze" informatiile, nici pomeneala de persoane costumate excentric care sa-ti atina calea si sa-ti inmaneze "fluturasi" - ce sa mai vorbim de cate-un dirijabil multicolor care sa lanseze mici "manifeste" cuprinzand
