Probleme privind protecţia persoanelor cu dizabilităţi au rămas nerezolvate, fiind multe lacune în legislaţie ce duc la restricţionarea unor drepturi, dar şi la interpretări şi aplicări arbitrare, pentru că MMFPSPV n-a ţinut cont de recomandările primite, spune adjunctul Avocatului Poporului (AP).
Adjunctul Avocatului Poporului (AP) pentru domeniul drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor şi persoanelor cu handicap, Ionel Oprea, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că în domeniul dizabilităţii rămân probleme nerezolvate, deşi Instituţia AP a întocmit două rapoarte privind disfuncţionalităţile din domeniu şi a făcut recomandări pentru remedierea lor.
"Din păcate, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) nu a ţinut cont de recomandările făcute de Avocatul Poporului", a subliniat Oprea.
Prin rapoartele speciale întocmite, AP a semnalat problemele persoanelor cu handicap, generate de prevederi legale neclare sau lacunare şi de disfuncţionalităţi administrative.
În Raportul special privind plata drepturilor salariale ale asistenţilor personali, prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, au fost semnalate grave deficienţe în plata acestor drepturi de către primării.
"Deficienţele privind plata drepturilor salariale sunt generate de reglementarea defectuoasă a art. 94 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, precum şi a legilor bugetului de stat, legi care nu specifică în mod clar procentul asigurării finanţării acestor drepturi salariale de la bugetul de stat, respectiv din bugetul local. La aceasta se adaugă nerespectarea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiei de a asigura fondurile necesare finanţării drepturilor persoanelor cu han