Trebuie să recunosc! Recomandarea caustică a lui Cehov, adresată condeieriului aspirant la gloria eternă a literelor, "Scrie cu mai puţine ghilimele, altfel pari manierist", m-a cam atins. Adevărul este că sunt îndrăgostit, da' ce zic eu?, abuzez de ghilimele! Ba, pentru un citat; ba, ca să pot folosi un termen "scofîlcit" şi să mă disculp, în acest fel, faţă de cititorul cu respect pentru eleganţa şi rectitudinea lingvistică; ba, ca să pot sări, ca la şotron, peste cîte o regulă gramaticală, cum face şi vorbitorul de "vremuri nouă" al limbii române, fără să mă confunde lumea cu el; mă rog, la tot pasul, alte pricini mă împing tiranic în braţele vînjoase ale abuzului de ghilimele. Cum nu-mi place deloc eticheta de manierist, am simţit nevoia unei auto-analize seriose, dar, şti, colea....! "Ia mai lasă, stimabile, ghilimele în pace", m-am dojenit eu, fără menajamente, "ce....fără ele tuşeşti?!!"

Să vedem, aşadar, cum arată, fără ghilimele, realitatea despre care ne trudim a scrie!

Marile proiecte, după reţeta keynesiană, cele care ar fi trebuit să scoată economia României din mlaştina crizei şi societatea din deşertul nimicitor al sărăcirii relative şi absolute, s-au dovedit a fi mari, ba chiar şi proiecte, dar nu ale guvernului, ci alte altora. Ale unei specii noi de prădători, care circulă la scară globală cu paşapoarte de investitori, cu ochiul panoramic şi alert, cu simţul ascuţit şi neadormit al vînatului, care-l simt tocmai de peste mări şi ţări, iar cînd l-au apucat, nu-l mai lasă din ghiare, nici dacă se supără Papa de la Roma; investitori strategici, cu dare de mînă, pentru care unitatea de ungere a bunăvoinţei politico-juridico-administrative, în ţara băştinaşilor, este de la milion în sus; evident, nu de lei! Pentru ei şi interesele lor lucrează neadormit oamenii guvernării, proiectele lor au devenit, prin adopţie, priorităţile noastre. Aşa se f