Suveranitatea şi suzeranitatea definesc anumite situaţii în care se află un stat faţă de alte stat. Suveranitatea reprezintă o calitate a statului, constând în independenţa puterii de stat faţă de alte state, în dreptul de a-şi rezolva în mod liber problemele interne şi externe, fără vreun amestec din afară şi fără a încălca principiile dreptului internaţional. Suzeranitatea reprezintă dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu dar nu are autonomie completă.
În contextul creşterii excesive a nivelului îndatorării externe se poate ajunge la situaţia în care, datorită pierderii autonomiei financiare, un stat, deşi suveran, este supus constrângerilor impuse de creditor (devenit suzeran). Deşi suzeranitatea, în definiţia sa de bază, defineşte dreptul unui stat faţă de alt stat, putem extrapola şi aprecia că, în societatea actuală, statul suzeran este substituit de diferite organisme supranaţionale. De exemplu, în virtutea acordului de finanţare semnat şi în mare parte derulat, FMI, UE, BM şi BERD, au devenit suzeranii României.
Istoria românilor nu este lipsită de astfel de experienţe (suzeranitatea impunându-se, de exemplu, în urma cuceririlor otomane). În prezent, la baza instaurării suzeranităţii nu mai stau cuceririle teritoriale (precum cuceririle otomane), ci cuceririle în planul înrobirilor de ordin financiar, în planul extinderii pieţelor de desfacere sau în planul dobândirii dreptului de exploatare a resurselor naturale. Aşa se explică instaurarea sistemului capitalist mondial, căruia i-au spus apoi imperialism, sau a grupărilor monopoliste cu caracter integraţionist.
Nimeni nu ne-a obligat direct să ne îndatorămConstituţia României, chiar din primul articol, precizează că România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Din punct de vedere juridic, lucrurile par a fi bine definite (stat suver